Am iesit de pe autostrada “soarelui” pe la Drajna si ne indreptam spre Slobozia. Intamplarea facea sa ajung in acest oras. Eu care locuiesc in Timisoara si calatoresc foarte rar, nu ar fi trebuit sa ajung niciodata in Slobozia. Constient de acest lucru eram atent sa ii observ intrarea.
Imediat dupa tabla de intrare si inainte de orice urare de “bun venit” se intinde un imens cimitir. Intrarea in Slobozia e, de fapt, intrarea intr-un imens cimitir. Zona putin valurita face sa se observe mai bine intinderea acestuia si desimea mormintelor. Se ivesc cateva capele, printre arborii pe jumatate dezgoliti de frunze si o biserica darapanata imediat in dreapta intrarii.
Trista priveliste.
Daca ma gandesc mai bine, la intrarea in oricare oras din Romania, imediat dupa tabla de intrare si inainte de orice urare de bun venit se intinde, mai mare sau mai mic, un cimitir. A trebuit sa ajung la Slobozia ca sa realizez acest lucru.
Atunci cand intrii in Timisoara, daca vei venii dinspre nord, de la Lipova sau Arad bunaoara, te intampina Cimitirul Eroilor si cel Evreiesc. Aici avem chiparosi, dar pe vremea asta copacii sunt, ca si la Slobozia, pe jumatate dezgoliti. La fel ca la Slobozia, capelele se inalta darapanate si cu zugraveala scorojita in acelasi ocru trist. Oamenii sunt la fel de tristi, in fata cimitirelor, atunci cand intrii in orice oras din Romania.
Si aceleasi cimitire te intampina si cand intrii in Arad sau Deva sau Lugoj dinspre Timisoara. Aceasi oameni tristi la intrarea in oras.
In vechime, necropolele au fost cladite la marginea cetatii pentru a ferii oamenii de molime si a pastra targul curat. Stramosii au fost uitati acolo.
Dar daca veti merge la Sighisoara si veti urca in cetate la Biserica din deal, veti vedea ca, acolo, mortii sunt in mijlocul cetatii, in mijlocul zidurilor pe care le-au cladit si a orasului pentru care au luptat si care se pastreaza curat si fara molime cu mortii si cu vii sai. Eu nu am vazut un cimitir mai trist dar mai frumos in tristetea lui decat cel din deal de la Sighisoara, in mijlocul cetatii.
Si oare de ce nu stim noi, romanii, sa ne intampinam oaspetii care ne intra in cetate cu bucurie si nu cu tristete. Si oare de ce nu stim noi, romanii, sa ne cladim cimitire, la marginea sau in mijlocul cetatii, dar sa le cladim cu respect pentru inaintasii nostrii, tot asa cum ne cladim casele si gradinile cu respect pentru viata noastra.
Si oare de ce ne amintim de ei doar de ziua… mortilor.
Acest articol despre Slobozia a fost postat si pe TravelPod.
