Citesc o carte interesanta, poate cea mai complexa si completa monografie a Banatului istoric, o lucrare cu 15 autori romani, maghiari si sarbi aparuta recent prin grija profesorului Victor Neumann. O citesc cu pasiune si m-am bucurat cand am gasit in ea referiri tehnice foarte detaliate privind reglarea chestiunilor imobiliare in regiune acum mai bine de doua secole si jumatate.

Citez din capitolul “Administratie, colonizari si culturi pe vremea comitatelor” :

Vanzarea pamanturilor trezoreriei a fost ultima mare actiune a colonizarii. Atunci s-au format relatiile de proprietate, care au continuat pana in anul 1918. Casa de Habsburg era interesata de vanzarea pamanturilor, fiind obligata sa mareasca veniturile statului. Vanzarea minelor si a localitatilor de pe malul Muresului nu a fost planificata. Nu au fost vandute pamanturile cultivate cu orez, de exemplu cele de la Omor, Opatica, Gataia si Sfantu Gheorghe. Din cauza apropierii, Vinga nu a fost separata de orasul Timisoara, asimilata fiind aceluiasi statut de oras liber regesc pe care capitala regionala il dobandise. Districtele Chichinda Mare si Becicherecul Mare nu au vandut terenuri pentru noua nobilime, prevazand transformarea ulterioara a districtelor si ridicarea oraselor la statutul de orase libere regesti… Maria Theresia a avut in vedere posibilele revendicari de proprietate in temeiul dreptului istoric, respectiv in temeiul legilor ce fusesera valabile in evul mediu. In acest fel unii ar fi putut invoca o continuitate a drepturilor de proprietate….Proiectele Imparatului Iosif al II-lea urmareau, in primul rand, dezvoltarea agriculturii si a industriei libere.