Frauda Imobiliara – Page 4 – Revista de educatie in imobiliare si constructii

June 2, 2018 Florin Dumitrescu

Eterna Botswana

De cand imi amintesc mi-au displacut tufele de pe marginea drumurilor romanesti. Relatia mea cu ele a variat in directia furiei atunci cand tufele rutiere blocau vizibilitatea si puneau in pericol viata soferilor sau a pietonilor. Sunt acele omniprezente tufe, arbusti sau maracini care insotesc soselele nationale de la kilometrul zero la frontiere cu Europa. Ele sunt vesnice prin aceste locuri. Imi amintesc de ele pe marginea drumurilor goale sau a parcarilor cu banci din beton armat ale republicii socialiste si le vad zilnic astazi de cum ies din parcare. Presupun ca sunt fiicele tufelor ce insoteau drumurile de carute ce legau targurile valahe in evul mediu.

Citeste continuarea Eterna Botswana

January 24, 2018 Florin Dumitrescu

Oda micului Stalin

Functia asta de secretar general ni se trage de la tovarasul Stalin. Era pozitia, ca nu i-as zice demnitatea, pe care el o ocupa in Partidul Comunist. In timp ce Presedinte era tovarasul Lenin, secretarul general se ocupa de treburile marunte si neimportante cum ar fi organizarea alegerilor si numaratul voturilor, numirea functionarilor din executie, intocmirea listelor cu dusmanii poporului, din astea. Tovarasul Stalin i-a dat importanta acestei functii, iar importanta asta ne bantuie inca.

Nu voi inchina o oda tovarasului Stalin! Amintirea acestui paranoic de un sadism feroce, talhar la drumul mare devenit peste noapte conducatorul atotputernic a sute de milioane de oameni nu poate face decat sa imi creasca aciditatea gastrica. E adevarat ca oda pe care o inchin secretarului general din zilele noastre nu e de natura sa o regleze foarte bine. Da, voi vorbi de secretarul general din administratia publica romaneasca, de omnipotentul si atoatestiutorul secretar de Consiliu local mai precis.

Personajul acesta este foarte important pentru dezvoltarea urbana – sau rurala – a localitatilor si gasesc potrivit acest blog pentru scurta mea analiza.

Functia asta a fost inventata, copiata am putea spune, de tovarasul Iliescu in primii ani post-revolutionari. Vajnicul nostru conducator stia el unele chestii, studiate poate la Universitatea Frunze din Moscova sau la schimburile de experienta din anii ’60 si ’70. Urmau sa fie organizate alegeri locale. Comunitatile locale trebuiau sa isi aleaga conducatorii, primarii si consiliile locale. Ori comunitatile locale nu mai puteau fi controlate la fel de bine ca inainte. Exista riscul ca tara sa se trezeasca cu o puzderie de alesi cu viziuni diverse, cu interese mai apropiate de ale celor care i-au ales si mai indepartate de viziunea liderului maxim, poate chiar de dreapta. Tovarasul si-a amintit de celebra axioma “Controlul poporului prin Partidul Comunist, controlul Partidului Comunist prin Comitetul Central si controlul Comitetului prin Secretarul General”. Si atunci a fost inventat secretarul consiliului local.

Secretarul este un functionar public angajat de Prefect, care la randul lui este numit de Guvern. In fapt secretarul este omul guvernului. Secretarul asta e cel – de multe ori singurul – care are studii juridice si se ocupa de redactarea Hotararilor locale, de organizarea treburilor executive ale Consiliului local. Nefiind ales, de multe, de prea multe ori el ocupa aceasta functie pentru multa vreme si dobandeste o experienta semnificativa. O experienta semnificativa inseamna oriunde, dar mai ales aici, o putere semnificativa. Intr-o tara conservatoare, ierarhizata si obedienta cu e patria noastra aceasta influenta este extrem de dura. Cu timpul – ori chiar de la inceput – secretarul sugereaza Hotararile locale si are putere determinanta in angajarea altor functionari sau aplicarea unor proceduri – cele legate de inregistrarile agricole, fiscale sau cadastrale privind bunurile taranilor de pilda. Un fel de mic Stalin in catunul lui. Primarul ori Consiliul local nu il pot destitui tot asa cum nu ei l-au angajat. Pot convietui in conflict sau buna intelegere si nimic mai mult. Primarii si consilierii vin si pleaca, niste ambitiosi pe care lacomia ii duce uneori la pierzare inainte de vreme – dar discretul – prin statut mai adesea si nu prin personalitate – secretar ramane. El le face si desface departe de orice control democratic al comunitatilor locale. Nici astazi – cand totul a devenit disecat, analizat si de multe ori improscat – nu se prea vorbeste de el, si nu prea se stie care e treaba lui pe acolo. Un fel de Statul Pararel, dar in alta parte decat ne asteptam sa fie.

Nu stiu daca asta era strategia tovarasului Iliescu din primul moment sau daca lucrurile au devenit in halul asta pentru ca traim in Romania. Dar este o certitudine ca acesti mici Stalini exista si isi fac meandrele incalcite si paguboase in tara asta. Eu tot dau de ei de multa vreme, dar decalajul din ce in ce mai mare intre Romania mea si Romania lor m-au indemnat sa scriu despre asta abia acum. Poate nu ar strica sa ii privim in ochi!

Disclaimer: Poate ca nu ar trebui sa generalizez. Exista oameni de treaba destui in tara asta iar unii dintre ei sunt si secretari de consiliu local. Si poate ca incearca sa isi faca treaba cat pot de bine sau poate ca nereusind asta au plecat de mult de acolo. Nu toti sunt niste mici Stalini, poate ca unii sunt stilul Gorbaciov iar altii Pol Pot iar cativa au o viziune occidentala. Asta trebuie spus. Dar multi, prea multi merita priviti in ochi – in fata sau peste umar -cu manie.

June 6, 2017 Florin Dumitrescu

Germania, inainte de toate

Germania, inainte de toate “Deuschland, uber alles” este un cantec patriotic german pervertit de regimul national socialist si poate face trimitere la o epoca de trista amintire. L-am folosit ca titlu al acestui articol intro nota de sarcasm si nimic mai mult. Intr-un final, formula asta “Germania inainte de toate”, transmite foarte bine atitudinea conservatoare si prudenta a investitorului german din sectorul imobiliar din Romania.

M-am tot intrebat care este motivul pentru care numarul investitiilor germane in agricultura si constructii este foarte redus in Banat, in Romania in general. Concluziile mele le veti gasi aici, explicate pompos, romaneste. Si de ce investitii germane? Poate datorita fortei economiei pe care o vedeam scotand fum dincolo de orizont sau poate datorita zecilor de mii de etnici germani ce au plecat de aici in anii ’80 si ’90. Macar de aia!

La un moment dat in istoria Romaniei, mai precis la inceputul celui de al doilea razboi mondial in Romania traiau aproximativ 700.000 de etnici germani. Peste 200.000 din acestia locuiau in Banat unde reprezentau cea mai prospera patura de agricultori, controland productia si comertul de cereale si produse animaliere, fructe si vin. Cetateni romani dupa Marea Unire, loiali statului roman, vajnici platitori de taxe si promotori ai progresului au reprezentat un element de civilizatie rurala pe care nu am stiut sa il pastram.

De ce nu au revenit pentru a se folosi de noile oportunitati nascute dupa miscarea din decembrie ’89, de pretul redus al terenurilor agricole si al imobilelor in general sau de programele de privatizare? Vorbeau limba si cunosteau obiceiurile locului si erau asteptati mai intens decat americanii. Am un singur raspuns la acesta intrebare, din prudenta si o atitudine conservatoare.

In primul rand aceasta este tipologia germanului “average” , o personalitate care isi organizeaza viata dupa certitudini si reguli precise. Ori povestile infrumusetate sau intunecate ce ajungeau la urechea lui dintre Carpati nu prea se potriveau cu tipologia asta. Inconsecventa strategiilor politice, legislatia in vesnica schimbare, coruptia cronica, fragilitatile de toate felurile ale societatii romanesti nu ii conveneau. El nu este un aventurier curajos precum e italianul, nici un oportunist seducator cum este arabul si nici nu actioneaza la comanda, “patriotic” precum o fac astazi rusii sau chinezii. Germanul isi organizeaza minutios miscarile, isi asigura logistica si finantarea inainte de a face primul pas. Iar daca logistica si finantarea este, la randul ei germana cum e de preferat, atunci ai de asteptat dupa el. Cand vine, totul e “a la carte” si face treaba buna. Si tu ca partener local poti face treaba buna, daca incerci macar putin sa fii “neamt”.

Apoi aceste caracteristici ale tipologiei sale au fost accentuate de modul in care i-am tratat. Revin, in perioada interbelica aici traiau 700.000 de germani. Pe unii i-am trimis in Siberia, pe altii in Baragan. Apoi le-am „nationalizat“ pamanturile, casele si intreprinderile, i-am vandit pe bani buni statului german, i-am spoliat de tot ce au avut. Atunci cand se intorceau la rudele ramase aici erau nevoiti sa se cazele in hotelurile partidului unde plateau micul dejun modest in marci grele si lasau vesnicul „ciubuc“ la vama. Asta este ceea ce isi amintesc ei de Romania. Chiar si cei care au revenit aici foarte repede dupa „revolutie”, tot asta au gasit. Ori cum spuneam, sunt prudenti si conservatori si nu ii poti condamna pentru asta.

Situatia geostrategica nu ne-a ajutat nici ea foarte mult in a ii aduce pe germani aici. Sa nu uitam ca in anii ’90 Germania a fost preocupata de propria unificare. Investitiile uriase, publice si private, de mare sau de mica anvergura, au fost canalizate cu precadere spre fosta DDR. Nici astazi landurile estice nu sunt complet modernizate si exista inca discrepante consistente fata de cele vestice. Apoi investitiile germane au curs spre tarile mai apropiate geografic si care, culmea, s-au dovedit mai deschise la investitiile lor. Ma gandesc la Polonia sau Cehia, dar si la Ungaria sau statele baltice. Mai apoi putem vorbi de Romania dupe ce au lasat ceva capital si prin Croatia sau Slovacia. Tine de aceeasi atitudine prudenta. Pasi mici, dar siguri.

Si nu in cele din urma trebuie sa analizam caracteristicile economiei germane. Avand coloana vertebrala formata din companii mari din sectoarele tehnologice si pulsandu-i in vene capitalul provenind aproape exclusiv de la marile banci strict reglementate, economia germana functioneaza dupa aceleasi certitudini si reguli precise. Atunci cand matematica profitului e simpla si transparenta ei actioneaza. Matematica ne-euclidiana a incertitudinilor carpatine e de neinteles pentru ei.

De asta nu sunt aici! Si nici nu vor fi, decat pe ici pe colo mai degraba atunci cand astrele se aranjeaza matematic si lucrurile devin simple. Trebuie doar sa fiti pe faza. Autoritatile nu va ajuta. Si aici va aflati pe cont propriu.

May 26, 2017 Florin Dumitrescu

Italia e bella, dar mai bella e Romania (II)

Italia e bella 2 Daca in articolul precedent analizam care sunt motivele numarului mare de investitii italiene si al numarului ridicat de investitori italieni din Romania, in acest articol voi vorbi despre efectele acestui lucru.

Sa nu credeti ca am de gand sa fac apologia capitalului national si al investitorilor romani care nu reusesc sa tina pasul cu strainii, prejudiciati fiind de integrarea europeana sau de propriul guvern. Despre capitalistii de tranzitie romani am scris cu alta ocazie si nu mi-am schimbat foarte mult opiniile. Am de gand sa analizez doar care au fost consecintele achizitiei a mii de hectare de teren arabil, a achizitiei de mii de apartamente din zonele istorice ale marilor orase, a spatiilor comerciale cu vad bun, s.a.m.d. de catre investitorii din Italia.

In primul rand sa nu uitam unde e Italia pe scara economiilor lumii, raportandu-ne sau nu la noi. Italia este a patra economie europeana, a treia din zona euro si intre primele 10 din lume. Si e acolo de multa, multa vreme. Avand o economie capitalista si o competitivitate ridicata neintrerupta de secole este o natiune dezvoltata de peste 60 de milioane de producatori si consumatori. Venirea italienilor in Romania a adus cu sine noi tehnologii – in agricultura spre exemplu, a sporit complexitatea si diversificarea economiei locale, atragand noi capitaluri si forta de munca calificata. Nu de putine ori fermierii italieni au adus culturi noi sau rare, grau dur pentru producerea pastelor spre ex, soiuri noi de legume sau pomi fructiferi. Alaturi de marile ferme au sosit apoi si producatorii de utilaje agricole din peninsula sau diverse categorii de tehnicieni. Noi scheme de capitalizare a afacerilor au fost, la randul lor, importate. Nu vreau sa fac acum o comparatie cu situatia fermelor mari detinute de investitorii romani ca nu e foarte avantajoasa pentru acestia.

Dar, si e cazul sa fim corecti pana la capat, italienii au adus si obiceiuri de afaceri nu foarte ortodoxe. Nu sunt putine situatiile in care, profitand si de lipsa de experienta a autoritatilor locale, investitorii au incercat fraudarea legilor romane prin transferul netransparent al profiturilor sau achizitii ostile. De ce nu ar fi oare si economia Romaniei cu zone negre sau gri, ca doar e profitabil pana la urma? Iar daca am face comparatie cu investitorii romani la acest capitol, tot nu cred ca am iesi foarte avantajos. Cred in schimb ca germanii sau americanii ar fi castigat detasat la corectitudinea in afaceri. Deh, conditiile istorice…exista niste teorii si aici.

Astea fiind zise, nu stiu daca e cazul sa ne punem intrebarea cum ar fi fost daca in locul miilor de italieni din orasele Romaniei de vest ar fi germani sau americani. Cu certitudine ar fi fost altfel, dar cum anume nu cred ca mai conteaza.

May 23, 2017 Florin Dumitrescu

Italia e bella, dar mai bella e Romania

Italia e bella 1 Pentru cineva care locuieste, lucreaza sau face afaceri in vestul Romaniei e frapant si vesnic subiect de interogatie cum se face ca un numar atat de mare de italieni traiesc, muncesc si investesc aici. In domeniul imobiliar mai ales, ca despre asta vorbim acum.

Si, intr-adevar se face ca in Timisoara sa locuiasca permanent peste 10.000 de italieni, temporar inca pe atatia. Sunt bineinteles studentii, mai ales la medicina, sunt pensionarii care prefera sa isi consume aici mai eficient pensiile occidentale dar sunt, intr-o mult mai mare masura investitorii italieni din agricultura sau constructii. In judete cum ar fi Timis, Caras-Severin sau Arad, dar si prin Bihor, Cluj sau in Oltenia companiile detinute de italieni au cumparat sute de mii de hectare si arendeaza alte sute de mii pentru agricultura avansata. Pe langa toate astea nu mai punem la socoteala mii, si nu exagerez aici, mii de apartamente detinute de acestia in zonele istorice din marile orase, societatile de constructii, cafenele si restaurante, etc.

Care sunt motivele care au facut ca italienii sa fie prezenti atat de consistent aici si nu germanii sa zicem sau americanii atat de asteptati in epoca post-revolutionara?

Probabil ca unul din raspunsuri e similar cu raspunsul la intrebarea – de ce sute de mii de romani au ales Italia si nu Germania spre a gasi un loc de munca, in ciuda oportunitatilor mai reduse si a salariilor mai mici? Este vorba bineinteles de “compatibilitate”, de acea legatura speciala de limba si cultura, de acea proiectie etnico-lingvistica din mintea fiecarui pui de daco-roman, de acel “soft power” pe care Italia l-a exercitat intotdeauna pe aceste meleaguri. In aceeasi masura in care aceasta “compatibilitate” a dus mii de romani in Italia a adus si mii de italieni in Romania.

Dar e vorba si despre altceva.

Italienii sunt niste oameni curajosi. Habar nu am ce conditii culturale – poate militarismul imperial roman, poate conditiile economice dificile din epoca moderna de dupa unificarea Italiei, sau poate cu totul altceva- au facut ca italienii sa posede un curaj mai ridicat decat al altor popoare europene. Acest curaj i-a adus aici unde au devenit pionieri in investitiile imobiliare intr-o vreme cand altii faceau inca analize teoretice privind aceasta posibilitate. Si da, atunci cand germanii sau americanii angajau consultanti si explorau diplomatic jungla imobiliara romaneasca italienii au avut curajul sa investeasca in ea.

Apoi, Italia a beneficiat de multi bani “gri” pentru investit in strainatate, sau pentru scos din tara. Una din caracteristicile traditionale ale vietii economice a Italiei este o consistenta economie neagra – si ne amintim cu totii de serialul “La Piovra”– sau gri. Investitiile in est, iar Romania a fost doar una dintre destinatii, s-au dovedit o buna oportunitate in acest sens. Daca germanii sau americanii aveau nevoie de suportul bancilor in care isi pastrau economiile sau al fondurilor de investitii, italienii aveau totul intr-o geanta de piele.

Si nu in cele din urma cred ca e vorba despre un alt specific al economiei, al societatii italiene in general. O viata de familie foarte intensa. Economia Germaniei sau a Statelor Unite este bazata cu precadere pe companii mari si foarte mari, specializate si multinationale, puternic legate de banci si fonduri de investitii, cu o conducere birocratica greoaie si prudenta. In acelasi timp, coloana vertebrala a economiei italiene o reprezinta companiile mici si mijlocii, detinute de familie, relativ independente de marele capital si flexibile. Dimensiunea redusa, flexibilitatea ridicata si independenta companiilor le-a adus aici pentru a isi infiinta ferme sau a isi deschide restaurante si cafenele.

Asta este explicatia, in opinia mea, numarului ridicat de investitori si investitii italiene in Romania. Si, bineinteles ca asta nu a ramas fara consecinte. Dar despre ele, voi scrie cu alta ocazie.

April 2, 2017 Florin Dumitrescu

Ne “umbla mintea” de te “doare” capul

Ar putea totusi sa o faca inspre chestii mai utile societatii. Ma limitez sa va “povestesc” despre intamplarea asta din Chicago. E doar o poveste trista, nimic altceva…

“Brasoveanul Catalin Stoian a fost condamnat de justitia americana la cinci ani de inchisoare pentru o frauda bancara de 1,8 milioane de dolari. Totul a inceput cu achizitionarea unui imobil impunator, după care Stoian a cerut imprumuturi de la mai multe banci ca să modernizeze apartamentele. Cu banii in buzunar, a plecat in vacanta. Chiriaşii au protestat si, cu ajutorul primăriei din Chicago si al FBI-ului, l-au prins. Sentinta a fost dată de curand si brasoveanul de 41 de ani a fost incarcerat. El ar putea sa fie transferat intr-o inchisoare din Romania, deoarece a cerut sa fie aproape de sotie si copil.”

February 12, 2017 Florin Dumitrescu

I se spunea “Negociatorul”

Negociatorul Oamenii ma angajeaza sa negociez pentru ei.Nu stiu care sunt calitatile pe care trebuie sa le aiba un bun negociator – rabdarea, o buna cunoastere a psihologiei umane, stapanirea tuturor informatiilor despre chestiunea negociata, si din nou rabdarea. Cert este ca oamenii ma angajeaza sa negociez pentru ei. Daca la inceput oarece abilitati tehnice juridice ce le detin au fost argumentul suficient pentru a participa, in general alaturi de client, la negocierea unor tranzactii imobiliare, de ceva vreme oamenii ma angajeaza sa negociez pentru ca o fac mai bine decat ar putea-o face ei. Se cheama ca sunt expert.

Am negociat zeci de tranzactii, majoritatea de mica valoare, dar am negociat si mari vanzari de succes. Nu pot spune – daca e mai greu sa negociezi achizitia unui petic de pasune cu un taran de la munte, cand acel petic este exact locul ce iti poate asigura accesul la ferma ta iar taranul este exact acel taran ingust la minte pe care il evita tot satul – sau sa negociezi o constructie imposibila si kicioasa cu cocalarul prosper autodeclarat “om de afaceri” obisnuit sa bisnitareasca enervant si superior pe toata lumea. Dar nici nu conteaza pana la urma si nu e subiectul articolului de fata.

Aici vreau sa va povestesc doar despre una dintre aceste negocieri. Memorabila, intr-un fel.

Ma intalnesc intr-o cafenea cu insistentul intermediar care imi mananca dimineata de sambata.

“Deci aveti de vanzare 500 de hectare de teren, in Hunedoara, zona de munte.” repeta informatia pe care o stia de cateva zile.

“Necomasat, pasune” confirm.

“Am pe cineva interesat, soseste imediat. D’aia v-am chemat!”

Suntem trei de cea vreme, iar al doilea personaj se dovedeste la fel de intermediar ca primul. Repet povestea, cu lux de amanunte. Pozitionare, intindere, documentele detinute, pret,…necomasat, pasune.

“Inteleg.” imi raspunde nou-venitul. “Inteleg perfect. Am pe cineva cu banu’care e interesat exact de ce aveti dumneavoastra.Soseste imediat.” Ma gandesc doar ca numarul intermediarilor, oricat ar fi de numeros, e limitat pana la urma. Rabdare sa am.

Suntem patru de ceva vreme, iar al treilea personaj se dovedeste foarte important in pielea de crocodil a pantofilor sai si camasa alba scrobita, dar tot un intermediar ca primii doi este. Repet povestea, deja agasat de penibilul situatiei, dar o repet cu lux de amanunte. Pozitionare, intindere, documente detinute, pret…necomasat, pasune.

“Dar nu ma intereseaza pasunea! Eu nu am ce face cu pasunea. De ce nu mi-ati spus de la inceput? Ca nu avea rost sa pierdem dimineata de sambata.” imi raspunde intrigat intermediarul cu pantofii de crocodil.

Ma uit buimac la ceilalti doi si inteleg ca lobotomia poate sa fie o solutie utila in anumite situatii. Economiseste timpul si energia celorlalti, cel putin. Dar pana una-alta, imi platesc cafeaua si plec putin confuz de la masa. Negocierile imobiliare nu sunt pentru toti.

November 27, 2016 Florin Dumitrescu

(Nu) vand conac de grof ungur, in stare proasta

1579203_original Noi romanii suntem foarte mandri de trecutul patriei. Am luat din el cu mult entuziasm mai ales partea cu bataliile victorioase in fata dusmanilor ce au vrut sa ne rapeasca bogatiile.Turcii au vrut sa ne rapeasca bogatiile, si ungurii au vrut asta, iar in ultimele secole au venit pe capul nostru si rusii. Si cum i-am mai batut si alungat. Ungurii au stat cel mai mult, vreo 900 de ani! Pe turci i-am batut cel mai rau si cateva secole i-am tot batut… dar pana la urma in 1877 i-am alungat ultima oara. Si pe rusi tot la fel, desi aici nu e atat de clar cand, cum si de ce.

Si dupa atatea victorii, noi romanii suntem foarte mandri cu bogatiile create de acest popor (si pe care altii au vrut sa ni le rapeasca, cum spuneam). Suntem mandri cu bisericile fortificate din Transilvania, cu castelele inaintasilor nostri – Bran sau Peles spre exemplu, si mai suntem mandri uneori si cu palatele Brancovenesti. Dar stati! Parca bisericile fortificate au fost ridicate de sasi. Castelele erau mai toate ale grofilor unguri. Pai si Branul? Branul a fost ridicat de unguri si daruit sasilor. Pai si Pelesul? Pelesul a fost comandat de Carol I de Hohenzollern si proiectat de austrieci. Dar palatele Brancovenesti, ca doar astea n-or fi unguresti? Nu, astea sunt grecesti pana in miezul pietrei aduse de la Stambul!

Si atunci, cum ramane cu bogatiile pe care cuceritorii vroiau sa ni le rapeasca? Dar lasa ca atunci cand aceste bogatii “ne-au revenit” noua romanilor, am avut grija de ele. Am transformat conacele exploatatorilor de neam in ospicii si ofelinate, am urcat crucea “nationala” ortodoxa in turnurile sasilor avand grija sa acoperim frescele, si tot asa.

Nu ca am fi facut altfel cu cele cateva, nu multe cu adevarat romanesti.

Iar acum e timpul sa strigam din toti rarunchii ca nu le dam inapoi. Pai ce sa faca cu ele, sa le distruga? Sa le duca in Germania? Sunt ale noastre, ale romanilor!

Zeci de mostenitori ai fostilor nobili maghiari din Transilvania carora comunistii le-au luat averile si-au cerut inapoi proprietatile si, in multe cazuri, le-au si obtinut. Este vorba despre sute de mii de hectare de teren, paduri, conace si cladiri importante din Cluj, Targu Mures sau Targu Secuiesc.

November 4, 2016 Florin Dumitrescu

Factum despre post-factum

As vrea sa va vorbesc despre clientul post-factum. Cred ca merita un articol, unul mic macar.

Clientul post-factum e preferatul avocatilor, serios vorbesc. Nici nu are cum sa fie altfel. Pentru ca le aduce bani, o gramada de bani. Dar eu il urasc.

Clientul post-factum vine intotdeauna la sfarsit, dupa ce a facut prostia. Asta e caracteristica lui principala. Vine dupa ce a semnat actele care il pagubesc, dupa ce a imprumutat banii fara acte, dupa ce a platit comisioane fara sa primesca serviciile. Clientul post-factum vine la mine dupa ce a facut prostia si a perseverat in ea, dupa ce nu se mai poate face nimic sau e costisitor si ineficient sa repari lucrurile.

De ce face asta? Nu sunt foarte multe variante. De cele mai multe ori el e priceput la toate, arogant de priceput. Si isi foloseste abilitatile inascute pana ce se pierde in ele. Alteori e zgarcit sau lacom, nu ca ar fi vreo diferenta. Si prefera sa isi tina banii sub perna decat sa ii dea pe consultanti care iau o gramada de bani pe vorbarie, nu-i asa?

Dar clientul post-factum sfarseste mai totdeauna prin a da o gramada de bani consultantilor sau avocatilor. Mult mai multi decat se astepta.

Dar nu asta e partea cea mai proasta. Partea proasta e ca el nu invata niciodata din greselile lui, si va face la fel a doua oara, si a treia oara, de fiecare data.

Doar trebuie sa traiasca si avocatii din procese, nu-i asa? (Asta era un discurs de la emisiunea „Surprize, surprize” nu-i asa?)

October 7, 2016 Florin Dumitrescu

Prozaic, atat cat sa te duca la un tratament cu Prozac

prozaic Uneori lucrurile sunt mai simple decat credem. Teoriile complicate de mintea noastra paranoida si intretinute de manipulatorii stiuti si nestiuti din „new-media” devin inutile.

Aflandu-ma undeva prin padurile din Caras-Severin intr-o misiune de cercetare, si nu e vorba decat despre achizitia unor terenuri, am aflat ca spectaculosul rau Nera a ramas fara pastravi. De fapt a ramas aproape fara tot pestele rapitor. Si despre asta nu ati citit vreundeva, altundeva, asa ca bagati la cap.

Motivul? Nu e vorba despre Holzindustrie Schweighofer si nu e cazul sa cautati aplicatia aia pe mobil pentru a raporta furtul lemnului. Nu e vorba nici despre afacerile dubioase ale lui Sorin Frunzaverde si nu trebuie sa dati vina pe PSD.

Intr-una din comunele mai instarite ale zonei exista o fabrica de peleti, ca de’ mai exista industrie si pe acolo iar oamenii trebuie sa isi ia salariile de undeva. Aceasta companie privata, nu foarte mare, are un proprietar destoinic care a facut pe dracu-n-patru sa faca treaba buna. Si are omul in gospodarie si scule moderne si face curatenie in jur si mai tot timpul il auzi cum zbiara la lucratori sa pastreze locul curat. Si are, culmea, si autorizatie de mediu pe bune si plateste si impozitele la stat.

Undeva, in gospodaria lui se afla un bazin decantor. Acolo isi spala diverse echipamente si locul e plin cu detergenti si uleiuri. Dar asta nu e o problema pentru ca o data pe luna incarca cisterna si transporta dejectiile tocmai la Timisoara la specialistii reciclatori, asa cum spune si in autorizatie.

Dar iata ca intr-o zi de joi, sau de marti ca nu prea conteaza, incarca omul cisterna cu dejectiile si trimite soferul la Timisoara la reciclat. Iar omul nostru, soferul zic ca de acum incolo doar de sofer vorbesc, deci soferul nostru se gandeste cu mintea lui creata de „bun roman” ca nu prea are rost sa mearga pana la Timisoara si sa consume amar de benzina cand ar putea sa faca si el un ban la drumul mare daca ar vinde o parte din carburant. Si omul nostru sofer opreste cisterna undeva pe un mal mai accesibil al raului Nera, nu’ma bine inainte de intrarea in defileu, si varsa cisterna cu totul, cu etil-mercaptani sau detergenti sau uleiuri gretoase sau ce o mai fi fost acolo. Si iata ca mai poate sa vanda ceva benzina la sosea nu’ma bine pentru o Saniuta sau ciorapi la copii, ca nu prea mai conteaza nici asta.

Ei, cine-i vinovatul in toata povestea asta? Hai ca nici unul dintre voi nu poate sa dea vina pe Parlament sau servicii, si nici macar rusii nu cred ca actioneaza asa. E doar Ion, sau Vasile, sau Romica sau Istvan, ca e prea tarziu sa mai conteze.