June 12, 2010     Florin Dumitrescu

Trecuturi prezente si prezenturi trecute

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Teta Neni, Ieci pe care il chema de fapt Adolf, sarboaica cea nebuna, domnul Krimm, domnul Ram, parintii lui Tunde, unul ungur celalalt neamt si evreul cel bogat care spera sa plece in tarile calde dar nu il lasau securistii sunt vecinii cu care am copilarit. Si am copilarit frumos.

Strada era curata iar casele ingrijite. Daca neamtul de la nr.51 isi punea rulouri la casa era imediat imitat de toti, iar o incuietoare mai smechera pentru poarta inventata de Ieci era apoi montata la toate casele fara plata vreunui brevet de inventie decat poate o gura de slibovita sau rachie. Si toata lumea era fericita.

Revolutia… Nemtii au plecat in RFG, ungurii s-au mutat pe aiurea, sarboaica a vandut casa si s-a dus la bloc iar evreul a plecat pana la urma in tarile calde ale evreilor. Bunicii s-au dus impreuna cu ceilalti bunici de pe strada, iar strada a inceput sa fie populata de noile generatii ale clasei de mijloc sau de imbogatitii post-decembristi. Casele de caramida cu un singur nivel au fost inlocuite cu vile cochete cu tamplarie din aluminiu si faianta. Strada se transforma in profunzime.

Citeste continuarea Trecuturi prezente si prezenturi trecute

May 24, 2010     Florin Dumitrescu

Stalingrad is my message

Suntem de cateva zile in Paris. Grupul nostru eterogen care include arhitecti, ingineri, oameni din administratie si pe mine, cu varste si personalitati puternice dar diferite, se dovedeste mai coerent decat parea la prima vedere. Poate de vina e uriasa metropola care se incapataneaza sa il lase cu gura cascata si pe cel care o viziteaza a zecea oara.

La initiativa arhitectului Ioan Andreescu, mergem sa vizitam o zona de la periferia Parisului, un experiment social si urbanistic initiat acum vreo zece ani si care este astazi un model pentru multe dintre metropolele de pe aiurea.

Coboram din metrou la statia Stalingrad si urcam in aceasta zi mohorata si intr-o zona la fel de mohorata locuita cu precadere de emigranti. Candva in aceasta zona se depozitau deseurile orasului  iar pisicile si cainii vagabonzi misunau printre cimitire. In anii ’60 zona se asaneaza si aici se construieste un cartier social care avea sa fie locuit cu precadere de arabi magrebieni si vietnamezi. Locuintele sunt moderne iar oamenii incearca sa isi croiasca un nou viitor, dar saracia si lipsa de educatie raman definitorii pentru zona. Criminalitatea este cea mai ridicata din Paris si printre cele mai ridicate din lume. Trebuia facut ceva.

Edilii hotarasc ca este momentul pentru o noua abordare.

In mijlocul cartierului se afla un triaj de cale ferata inconjurat de depozite, hale abandonate si garaje. Politia sustinea ca acesta este locul in care vagabonzii si infractorii isi disputa teritoriile si vietile.

Sunt chemate buldozerele si excavatoarele. Se demoleaza totul, apoi se construieste un parc. Da, un parc. Citeste continuarea Stalingrad is my message

May 8, 2010     Florin Dumitrescu

Brandul de tara

Cu totii cunoastem steagul Elvetiei. Crucea dreapta si alba pe fundalul rosu carmin al steagului Elvetiei ne starneste intotdeauna emotii pozitive. Cel putin mie imi starneste intotdeauna emotii pozitive. Din el s-a nascut steagul Crucii Rosii Internationale, de el legam de multi ani prosperitatea, echilibrul si buna cuviinta in tot ceea ce stim despre Elvetia. El reprezinta poate “brandul de tara” in forma lui pura.

Si poate pentru a accentua acest brand si civilizatia care se afla in spatele lui, elvetienii il folosesc peste tot. El apare pe etichetele dulciurilor Nestle, pe ambalajul ceasurilor elvetiene, dar mai mult decat atat steagul se afla afisat cu ostentatie sau mandrie la ferestra casei oricarui elvetian de pe oriune s-ar afla el.

Omniprezenta lui nu este doar legendara ci si o realitate cu care m-am confruntat pe cand vizitam zilele trecute Zurichul. Am fost surprins sa vad acelasi steag al Elvetiei pe sute, si repet pentru a fi sigur ca ati inteles, pe sute de imobile. El apare aici la intrarea in magazinele de delicatese sau pe frontonul bancilor, apare la bordul barcutelor ce roiesc pe lac ori pe acoperisurile caselor de pe mal. Pur si simplu apare peste tot. Vei obosi incercand a truca o fotografie a Zurichului sau Bernei datorita numarului imens de steaguri elvetiene infatisate in ea. Citeste continuarea Brandul de tara

November 8, 2009     Florin Dumitrescu

Ascuns dupa nas grec

ViewsinConstantinopleSe spune despre noi ca suntem balcanici si fanarioti.

Rectific, noi spunem despre noi, mai ales atunci cand vrem sa scoatem in evidenta tarele complexei noastre societati, noi deci, spunem ca suntem balcanici si fanarioti. Suntem fanarioti in dezvoltarea urbana, in organizarea infrastructurii, in obiceiurile constructorilor si in tot ce e legat de civilizatia imobiliara sau ori de care ar fi ea. In toate astea, suntem fanarioti.

Si de unde ne vine acest apelativ. Daca tin eu bine minte ceva istorie are legatura cu domniile fanariote, cu acea epoca a istoriei noastre in care partea de tara de la sud si est de Carpati a fost dominata politic si economic de nobilimea greaca originara din carterul grec al Istambului numit Fanar. Celebrul cartier al grecilor din Istanbul, cu strazi intortocheate, dar bine pavate, care adesea se impletesc intr-un urcus abrupt, este cunoscut in istoria noastra, datorita abilitatii familiilor: Mavrocordat, Ipsilanti, Moruzi, Caragea, Sutu, Mavrogheni, Hangerli, Citeste continuarea Ascuns dupa nas grec

Revista Ta de Educatie in Imobiliare si Constructii


Autor

Florin Dumitrescu Linked In

Eu sunt Florin Dumitrescu si cred ca am o mare doza de naivitate si idealism. Idealism si naivitate. Desi pare o prezentare tinuta la Asociatia Idealistilor Anonimi, de fapt nu e decat o justificare, poate neverosimila a crearii acestei reviste. Da. Am creat aceasta revista in speranta naiva de a indrepta lucrurile (care trebuie sa recunoastem, nu merg foarte bine) in afacerile imobiliare.

Cere sfatul nostru

    Autor