De la fereastra noii sale resedinte de pe Podu’ Mogosoaiei, principele Carol al Pricipatelor Unite ale Valahiei si Moldovei, citeste depesa primita de la Sigmaringen de la tatal sau Carol Anton. Astepta de mult aceasta depesa si probabil din acest motiv i se parea ca aceasta dimineata cetoasa de primavara a anului 1867 este o zi mare. O zi mare pentru domnia sa, de curand inceputa, o zi mare pentru aceste mici principate de sub suzeranitatea Inaltei Porti Otomane unde destinul sau vointa preamaritei sale familii i-au calauzit pasii.
Ceruse parerea tatalui sau intr-o chestiune tehnica importanta. Tara pe care trebuia sa o conduca era una dintre cele mai sarace si primitive ale Europei. Masuri grabnice si radicale de modernizare se impuneau. Dorea pentru aceasta natiune dezvoltarea institutiilor si crearea elementelor de infrastructura moderne dupa modelul celor in care fusese crescut si educat in Franta si Prusia. Dorea in acelasi timp ca aceste elemente de modernitate sa subtieze pe cat se va putea legaturile istorice cu Marele Turc si intarirea celor cu patria sa mama, Germania. Ceruse deci tatalui sau, recomandarea pentru constructia unei cai ferate care sa strabata intreaga tara de la malurile Dunarii si pana in nordul Moldovei, iar acum primise nu doar incurajarea calduroasa in favoarea demersului sau ci si sustinerea puternica a unei companii germane, dintre cele mai reputate si solide financiar care sa realizeze aceasta constructie. Intreprinderea incepea sub cele mai bune auspicii.
In lunile care vor urma proiectul pentru constructia cailor ferate va sosi de la Berlin de la Heinrich Strousberg & Sie GmbH. E adevarat ca regele nu discutase aceasta chestiune decat cu cativa dintre apropiatii sai si nu adusese problema pe masa guvernului, ceea ce era ilegal, dar scurta sa experienta printre romani ii dovedise ca lucrurile vor merge mai repede daca functionarimea locala este tinuta departe de aceste probleme pe care cu siguranta nu le intelege la adevarata lor valoare. Proiectul avea sustinatori importanti in ambele partide, liberal si conservator, iar la momentul potrivit acei oameni luminati vor reusi sa convinga pe parlamentari despre necesitatea realizarii lucrarilor si bunastarea economica si inaltarea intelectuala pe care le poate aduce aceasta linie de fier.
In anii care vor urma, principele va regreta amarnic hotararea luata, atunci cand “reputata” companie germana va da faliment. In acele momente intreaga lume ii va fi impotriva, Parlamentul roman si presa independenta, Imperiul German si Inalta Poarta si putin avea sa lipseasca ca sa nu plateasca cu tronul greseala catastrofala pe care o facuse dand credit unor interese economice straine fara sa tina cont de vointa poporului care il primise cu atata bucurie cu doar cativa ani mai devreme.
Atunci, ceea ce trebuia sa fie cea mai stralucita intreprindere economica din Balcani si initiativa care va transforma tanarul regat roman intr-o dinamica natiune la poarta Europei civilizate se va dovedi o mare speculatie mobiliara si imobiliara pe care poporul si regele sau o vor plati foarte scump.
Peste ani si ani, un premier atotputernic din aceasi tara de la poarta Europei civilizate, va da curs recomandarilor calduroase venite de la “tatal sau” de peste ocean si, fara vointa sau macar cunostinta poporului prin bunavointa caruia fusese uns premier, va gasi pe cale sa concesioneze unei reputate si solide financiar companii americane constructia unei autostrazi. E adevarat ca premierul nu discutase aceasta chestiune decat cu cativa apropiati ai sai si nu aduse problema pe masa guvernului, ceea ce era ilegal, dar scurta sa experienta de premier ii dovedise ca lucrurile vor merge mai repede daca functionarimea locala este tinuta departe de aceste probleme pe care cu siguranta nu le intelege la adevarata lor valoare. Proiectul avea sustinatori importanti in ambele partide, din stanga si din dreapta arenei politice, iar la momentul potrivit acei oameni luminati vor reusi sa convinga pe parlamentari despre necesitatea realizari lucrarilor si bunastarea economica pe care le poate duce aceasta linie de asfalt epocala.
In anii care vor urma, premierul va regreta amarnic hotararea luata, atunci cand “reputata” companie americana va intarzia nejustificat si extrem de pagubitor lucrarile. Cu siguranta stiti ca ma refer la autostrada Bechtel.
Interesant articol, mi-ar placea sa citesc multe astfel de articole.