Paraseam conacul Tudos calcand pe lespezile de piatra si incercand sa nu ne impiedicam in statuile liliputane din gresia roasa de vreme. Usa masiva din stejar, sculptata cu motive populare maghiare scartaie in urma noastra. Un vant taios ne trezeste din amorteala mancarii si bauturii in care ne-am poticnit de prea multa vreme. Din dreapta, un caine latra printre zabrelele de fier forjat ale gardului, in timp ce cateva raze palide de lumina ce razbat de la fereastra casei hangiului lumineaza fantasmagoric bustenii ciopliti de mesteri populari, muzeul in aer liber cu care se mandreste atat de mult Geza Tudos.
Iesim in strada prin poarta masiva si, orbecaind la lumina lunii, ne indreptam spre locul in care vom innopta, in curtea vecina dar aflata la mai mult de doua sute de pasi, conacul Cimponeriu. Vantul ne trezeste de-a binelea in timp ce amfitrionul nostru ne povesteste despre fiarele salbatice ce ajung uneori in locurile pe unde ne preumblam acum la vremea prea putin potrivita pentru simtamintele noastre de oraseni comozi.
Ajungem la destinatie, in fata portii la fel de masive ca cea pe care tocmai am inchis-o in urma noastra. Doua siruri maiestuoase din arborele acela numit pe aici zada se deschid in fata noastra. Urcam in varf unde in spatele unei curti mari, innobilata de un nuc urias se infatiseaza locuinta masiva, cu doua caturi ale conacului in care urmeaza sa ne odihnim. Daca, in bezna ce ne inconjoara si in amorteala ce ne incearca, vom gasi cheia.
Sa revin cu picioarele pe pamant, imobilele despre care vorbesc mai sus, conacul Tudos si conacul Cimponeriu sunt cele mai fascinante cladiri pe care le-am vazut in ultima vreme. Supravietuitoare ale razboaielor si urgiei comuniste strajuiesc intrarea in Minisul Aradului de mai bine de 150 de ani. Ele reprezinta marturii ale geniului creator, dar si ale muncii sarguincioase a locuitorilor de orice neam ce au trait cu demnitate prin aceste locuri. Onoare trecutului in jalea prezentului.
