M-a cuprins azi o tristete si o frustrare de care incerc sa scap aruncand problema in „eter”.

Un prieten de-al meu si-a rupt mana la schi. Intamplare nefericita, dar la care trebuie sa te astepti cand hotarasti sa practici aceste sporturi sugestiv denumite „extreme”. Totodata o ocazie buna sa iei contact cu sistemul medical si cu viciile sale. Cu totii stim cat din veniturile noastre se indreapta spre gaura neagra cunoscuta drept: „contributii la sistemul de sanatate”. Astfel, eu, naiva de felul meu ma astept ca interventia medicala sa nu insemne o cheltuiala prea mare.  Poate ca asa ar fi daca romanul n-ar fi luat contact cu civilizatia orientala, si cu ale sale obiceiuri care nu vor nicicum sa se dezlipeasca de noi.  Ati ghicit, problema mea este bacsisul.

Multumita lui Dumnezeu, inca nu am fost in situatia de a fi internata in spital ca sa observ nemijlocit cum se desfasoara lucrurile, dar de cand ma stiu am auzit povesti legate de acest subiect. Am ajuns chiar sa nu suport medicii si asistentele din cauza ca am vazut prea multi oameni sarmani, de la baza societatii, amarati, fara dinti, dandu-si ultimii banuti drept bacsis,  sub actiunea spiritului de autoconservare, de frica sa nu fie tratati altfel decat restul. Nu mai vorbesc de caracterul moral al celor care iau… n-are rost.

In schimb mi-a sarit in ochi altceva. Se pare ca „atentia” ajunge in buzunarele corespunzatoare dupa realizarea operatiei.  Asta inseamna ca de fapt, nu frica este mobilul, ci obisnuinta. Ne-am obisnuit oameni buni, sa dam niste sume exorbitante, deoarece nu vorbesc de o ciocolata, un buchet de flori de multumire, nuuuu in cazul concret de care vorbesc bacsisul se invarte intre 200 – 300 euro pe operatiune. Ne-am obisnuit sa ne plangem de sistemul corupt si sa fim primii in rand la a-l alimenta. Citeste continuarea Un alt fel de frauda…