Caracteristicile sale principale sunt doua: titularul poate fi doar o persoana fizica si are un caracter personal, putand fi exercitat numai pentru satisfacerea nevoilor proprii de locuit ale familiei titularului. De aici se poate deduce ca acest drept este inalienabil, insesizabil si in mod obisnuit nu poate fi inchiriat, doar daca depaseste nevoile de locuit ale titularului.
Dreptul de abitatie poate fi constituit fie prin contract, fie prin testament. Iar sotul supravietuitor poate dobandi acest drept ex lege, fara a fi obligat la indeplinirea altor formalitati, daca indeplineste cateva conditii (casa de locuit sa faca parte din succesiunea sotului decedat si sotul supravietuitor sa nu aiba vreo alta locuinta.
Ca orice alt drept si dreptul de abitatie poate fi aparat prin intermediul legii. Actiunile pe care le poate initia in justitie sunt actiunea confesorie, actiune reala si petitorie, dar si actiunea personala. Aceasta din urma se indreapta impotriva proprietarului locuintei, cu conditia ca abitatia sa se fi constituit printr-un act juridic.
Fiind dezmembramant al dreptului de proprietate, dreptul de abitatie se inscrie ca si sarcina, in partea a treia a cartii funciare, fie asupra intregului corp de proprietate, fie doar asupra uneia dintre partile acestuia.
