Trebuia sa ajung in dimineata asta la un client nou, undeva pe Demetriade, pe langa Gara de Est. O iau pe jos fiind la 10 minute de casa mea, inarmat cu laptopul si telefonul mobil, hotarat fiind sa il castig. Si daca tot merg pe jos, decid sa ma abat cativa metri plimbandu-ma printr-o zona de case ce a scapat de sistematizarea lui Ceausescu si nu a fost foarte mult transformata in ultimii ani.
Nimeresc in cvartalul delimitat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor, zona pe care nu am batut-o de mult. Strazile bune, bine asfaltate si culmea, fara gropi. Copacii ornamentali de o parte si alta ascund razele soarelui de dimineata si improspateaza aerul. Multa verdeata, foarte multa verdeata. Casele, unele construite acum 50 de ani, inmarmurite parca din alta epoca, cu ferestre din lemn prelucrat manual si garduri de tabla ruginita, alte nou -noute, cu grija de a pastra si creste in continuare arborii din strada si curte, muscate rosii inflorite in ferestre, magnolii albe, albine... da, chiar si albine. Totul pare ireal, daca nu as fi copilarit in orasul acesta as spune ca cineva vrea sa imi joace o festa. Si parca timpul a stat in loc, parca in acel cvartal delimtat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor ma aflu inca in coplilaria mea. Nu aud zgomot de masini, nu simt miros de gratare, pasarile canta iar albinele... da, albinele zumzaie.
Micsorez pasul, trag aer in piept, imi ciulesc urechile, imi pierd privirile printre arbori si flori... nu pentru multa vreme. La un moment dat ochii mi se opresc pe un panou inscriptionat “Haine pentru grasi”, soarele ma loveste brusc pe frunte, dau sa ma impiedic intr-o groapa din trotuar, am ajuns pe Ialomitei si un suvoi nesfarsit de autocamioane pompeaza fum inecacios cu miros de benzina. In fata mea o cladire intesata de sedii de firme si plina de panouri publicitare: “Fabricam cosuri de fum” sau “Hrana concentrata pentru gaini si cocosi - pui de o zi”. Vis-a-vis o constructie pe jumatate demolata, cu gramezi de moloz raspandite in jur. Din nou orasul Timisoara.
Imi amintesc ca trebuie sa ajung la un client... pacat, a fost frumos.
Va recomand cu caldura sa cititi si Suprareal.
Ceva ca o oază în deşert... Poate chiar un miraj??
Ce mă bucur că nu locuiesc în oraş... 😛
ufff....citeam cu sufletul la gura descrierea asta ireala...si brusc s-a terminat.
Dar mi-am adus aminte ca am mai nimerit si eu pe astfel de strazi, ocazional, iesind din spatiu si timp pentru cateva minute, ca intr-o nuvela de Eliade.