Citesc despre un proiect de lege al ministrului agriculturii Achim Irimescu. Si nu ma pot abtine sa nu il comentez. Trec peste declaratia aberanta de acum un an cand aprecia ca desfiintarea CAP-urilor este echivalenta cu un razboi mondial, trec peste alte declaratii aberante ale acestui politruc de tip nou, emanatie a unei alte revolutii posibile doar in eterna tranzitie romaneasca, voi trece peste toate si ma voi limita sa comentez doar proiectul de mai jos.
Strainii vor putea cumpara cel mult 50 de hectare de teren arabil
Proiectul legii care reglementeaza cumpararea de terenuri agricole de catre straini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibila dupa finalizarea planului cadastral, potrivit Mediafax.
Domnul Achim Irimescu a pregatit un proiect de lege care ar trebui sa limiteze achizitiile de terenuri agricole realizate de straini la 50 de hectare. Motivatia sa este dezvoltarea unei agriculturi “nationale” moderne si competitive. As vrea sa il intreb pe domnul ministru ce anume il deranjeaza mai mult la achizitia terenurilor agricole de catre companii si persoane fizice straine? Faptul ca acestea aduc know-how veritabil, ca investesc in utilaje performante sau ca deschid pietele europene pentru cerealele si plantele tehnice romanesti? Si o fac cu banii lor, adusi de la mama de acasa. Pentru ca da, asta fac companiile straine care investesc in mod onest in agricultura romaneasca. Nu imi amintesc ca noii proprietari funciari danezi sau olandezi spre exemplu sa fii demolat instalatiile de irigatii pe care le-au achizitionat dupa cum nu imi amintesc nici ca acestia sa fii “subventionat” vreun politician local in speranta obtinerii unor avantaje personale. Dar imi amintesc foarte bine de contractele paguboase realizate cu statul roman de latifundiarii “nationali” cu nume predestinate Porumboiu, Trita, Culita sau Niculae, imi amintesc prea bine de malversatiunile politico-economice ale acestor “investitori strategici” din agricultura romanesca care au reusit sa dobandeasca peste noapte proprietatea asupra a zeci de mii de hectare de pamant, accesul nelimitat la sistemele de irigatii sau la depozitele de cereale ale statului platind banii, putini de altfel daca ne gandim bine, doar in buzunarul politicienilor locali. Sau poate domnul ministru ma poate contrazice.
Sincer, nu ma intereseaza o astfel de agricultura “nationala”!
