Pregateam un dosar de achizitii publice. Un client al meu participa la o licitatie pentru servicii de design si decoratiuni interioare. Aveam nevoie de un certifical fiscal din care sa reiasa ca firma nu avea datorii la stat. Trebuia deci sa lucrez cu finantele si lucrul asta ma speria.
Am pregatit dosarul pentru finante, am avut grija sa fie complet si perfect intocmit pentru a nu ma intoarce cu problema nerezolvata. Si am plecat.
Certificatele fiscale se obtin de la un birou de la etajul doi al Administratiei Finaciare. Faptul ca era etajul doi era mai bine decat etajul patru dar mult mai prost decat parterul. Eram convins ca o sa urc si cobor de cateva ori pana la etajul doi.
Ajung la biroul cu pricina si, incurajat de profesionalismul cu care am completat dosarul, bat la usa si intru.
- Buna ziua, am un dosar pentru certificat fiscal.
Biroul nu avea mai mult de 12 metri patrati si era intesat prin toate colturile cu vre-o patru birouri si nenumarate dulapuri metalice, din epoci diferite si vopsite in culori diferite. Cand intrasem, am surprins functionarimea plasata inghesuit in jurul unuia dintre ele si privind la gramada un monitor in timp ce pe scaunul din fata acestuia, probabil proprietarul biroului striga:
- Aici eram pe partia “Alberto Tomba”, cea mai dificila dintre ele...
O doamna bruneta, la 35 de ani si voluptoasa deabinelea se intoarce spre mine si ma intreaba:
- Ce firma?
- 100la100 design, va rog?
raspund destul de jenat de deranjul produs.
- Nu mai avem program cu publicul, veniti maine. De la 9.
si ies. Intr-adevar programul cu publicul era pana la 10. De la 9 la 10, iar acum era deja 10 si 10.Voi reveni maine.
A doua zi,la 9 si 30 fix, adica la mijlocul programului cu publicul, sunt la finante, la biroul cu pricina.
E coada, trei persoane cu dosare in brate sunt postate in dreptul intrarii. Ma enervez pentru prima data.
- Ne-au spus sa asteptam, e cineva inauntru.
Asteptam vre-o 15 minute, cand ma enervez a doua oara. Stiu ca ne apropiem de terminarea programului cu publicul si nu vreau sa revin inca o data. Sunt destul de stresat cu timpul. Certificatul fiscal trebuie sa iasa la timp.
Cunosteam pe cineva la finante, o doamna care ma mai ajutase in trecut si eram hotarat sa ma adresez ei pentru a rezolva problema. Doar se obisnuieste.
Doamna in cauza, i-mi ia dosarul si ma introduce.
M-am simtit jenat de faptul ca am sarit peste 3 persoane, poate cu probleme mai grave decat mine, dar intarzierea facea inutil tot efortul si putea fi vorba de multi bani la mijloc pentru clientul meu. Trebuie sa te descurci.
Biroul era acelasi de ieri. Si era la fel de plin. Doamna cea voluptoasa, un tip gras care se intindea peste scaunul prea mic pentru el si unul ras in cap, mai tanar, care pesemne era schiorul de performanta ce se lauda ieri. Si nimeni altcineva, nici un contribuabil cu probleme, nici vre-un sef in control, nimeni. Si atunci oamenii de afara?
Doamna bruneta , putin sictirita de viata, putin fortata de interventie, imi analizeaza dosarul.
- Cererea nu e stampilata in dreapta jos. Nu pot sa va iau dosarul, veniti maine.
Revin a doua zi. Inarmat cu mai multa rabdare decat niciodata, cu o ciocolata pentru doamna care m-a ajutat cu o zi inainte, cu o alta pentru doamna voluptoasa, cu numarul de telefon al sefului de la finante in agenda, cu cererea stampilata, cu stampila la mine, cu tot. Si sunt hotarat sa fac cel mai mare circ de pe lume daca nu imi primesc dosarul.
De data asta, nimeni la coada. De data asta doamna cea voluptoasa pare bine dispusa si imi zambeste.
Se uita pe dosar, parca cu mai multa atentie.
- Dumneavoastra cine sunteti? Nu aveti procura. Nu pot sa va iau dosarul. Reveniti maine.
- Nu am procura... bine. Atunci va veni proprietarul firmei personal sa ridice certificatul. Eu vreu sa il depun doar. Asta se poate si fara procura, nu?
- Nu. Reveniti cu procura.
Enervat peste poate. Dau telefoane in toate directiile, sun dupa proprietarul firmei care vine cu procura si in cele din urma depun dosarul la 10 fara 5 minute in timpul programului cu publicul. Epuizant si obositor. Trebuie sa revin peste o saptamana sa ridic certificatul. S-ar putea sa ma incadrez in timp.
Dupa 7 zile, revin sa ridic actele si sunt pregatit cu o geanta plina de acte, atentii, procuri, stampile si telefoane.
Doamna cea bruneta, putin sictirita, se pune sa caute intr-un dosar gros. Il parcurge aproape in intregime si o ia de la capat. Eu simt ca o sa ma enervez din nou.
- Nu e gata, veniti maine.
- Stiti, daca nu il ridic azi, maine nu imi mai foloseste la nimic.
- Daca nu e gata azi, eu ce sa fac. Reveniti maine.
Revin din nou, nu stiu a cata oara si de data asta nu ma mai intereseaza nimic. Scandal sau nu, cetificatul trebuie sa fie gata.
Doamna cea voluptoasa, se pune din nou sa caute intr-un dosar mai gros decat ieri si il parcurge pana la capat, dupa care o ia de la inceput.
- Cum se numeste firma?
- 100la100 design, va rog.
- Nu e gata.
Inainte sa spun ceva, si sunt sigur ca de data asta iesea ceva din gura mea, domnul cel gras care se intindea pe scaunul prea mic pentru el, intreaba.
- Unde te uiti?
- La litera ”S”, unde sa ma uit?
- Incearca si la 100.
Doamna cea bruneta, nervoasa de data asta, ia alt dosar gros, cauta in el si, in sfarsit, scoate o hartie.
- E gata. A iesit. Trebui sa il duc la sefu’ la semnat. Revin imediat.
Si pleaca.
Eu sunt bucuros. Pe ultima suta de metrii, cum se spune, am reusit sa scot actul si nu ma fac chiar de ras fata de clienti. Privesc deja mai degajat biroul acesta, chiar dragut si mi se pare mult mai luminos si mai primitor decat la inceput. Domnul cel gras ar putea chiar sa imi fie prieten. De afara bate soarele. Pe pervaz cateva muscate inflorite. Una din ele, putin ofilita, beneficiaza de o atentie deosebita din partea acestor oameni. Au schimbat hartia pe care se scurge apa, si... recunosc intr-un colt al hartiei, stampila celor de la 100la100 design... probabil e cerea mea.
Si evident ca seful nu era acolo sa semneze.
despre Administratia Financiara mai puteti citi si Neinchipuitele impozite sau o poveste sil "Jules Verne"
