10.01.2016     Florin Dumitrescu

Arad versus Timisoara sau despre orasul ideal

Citesc in continuare din monumentala lucrare coordonata de Victor Neumann despre „Istoria Banatului”. Un capitol destinat „Arhitecturii oraselor libere regesti Timisoara si Arad”, conceput de profesorul Gabriel Szekely imi atrage atentia! Gasesc aici originea nasterii oraselor moderne Arad si Timisoara si recunosc forma lor de astazi, a centrului lor istoric, centru de interes economic, cultural si administrativ al acestora peste timp.

Spatiile urbane ale oraselor Timisoara si Arad, asa cum s-au conturat ele in secolul al XVIII-lea, sunt fundamental diferite. Timisoara a fost conceputa ca o cetate proiectata pe planseta, cu ziduri de aparare, strazi drepte si piete. Aradul a avut o dezvoltare spontana si aceasta pentru ca orasul si cetatea erau considerate ansambluri arhitectonice diferite. Din acest motiv, orasul Arad nu a beneficiat de un plan prestabilit al strazilor. Fenomenul este caracteristic noilor orase din Europa Centrala din epoca. Unele  dintre acestea, asemenea Timisoarei, au fost partial sau in intregime proiectate de ingineri austrieci, in timp ce altele, precum Aradul, au pastrat structurile medievale.

Autoritatile optau pentru varianta oraselor prestabilite de cate ori acest lucru se putea sustine financiar. Unele orase, care nu au putut fi reconstruite pe plan prestabilit dupa 1700, au fost reconstruite mai tarziu. In timpul Mariei Theresia au existat proiecte de demolare si refacere a Aradului potrivit unui plan prestabilit. Reorganizarea era determinata de dezvoltarea spontana si haotica a orasului, de lipsa strazilor drepte si de aglomerarea spatiului din jurul cetatii care ar fi trebuit sa serveasca drept esplanada de aparare. Iosif al II-lea a renuntat la demolarea orasului si a decis mutarea cetatii pe malul opus al Muresului.

Planul de reconstruire a orasului interior din cetatea Timisoarei a fost adoptat in anul 1725. Solutia aleasa a insemnat demolarea integrala a vechi cetati, exceptand castelul Huniazilor si cateva biserici. Bleyer, primul arhitect care a scris o monografie o orasului Timisoara, afirma ca modelul fortificatiei a fost cetatea Neufbrisach, proiectata de Vauban. Orasele cetati fortificate, asemanatoare celor de tip Vauban, isi au originea in proiectele cetatilor ideale care au preocupat arhitectii inca din timpul Renasterii.  

Timisoara, proiectul unei cetati ideale? Ce aroganta pentru austrieci! Au venti mi tarziu ai nostri si au „reglat” ei totul…

10.04.2012     Florin Dumitrescu

„Classification” in „real estate”

Am dat din greseala de un articol al lui Dragos Dragoteanu, expert imobiliar de succes si bloger plin de verva si umor, un articol in care clasifica creativ imobilele din perspectiva unui agent imobiliar hatru si „lovit” de criza. In spatele umorului sta mult, mult adevar. Trist adevar…    

1. Imobilele „muzeu”. De departe, privind din avion Bucurestiul, cele mai frumoase „muzee” imobiliare au devenit cateva restaurante. In functie de locatie, langa lacuri, pe bulevarde, in cartiere sau la periferie, sute de mii de euro aruncati pe mobilier si utilaje ultima generatie s-au risipit din lipsa de clienti.

2. Imobilele „puscarie”. Daca vedeti ceva gratii la ferestrele unor spatii comerciale sau o vitrina obturata complet, e clar ca in spate e intuneric. Nu si pentru sobolani sau pisici. Astfel de spatii sunt din ce in ce mai frecvente. Cauzele sunt putine, dar relevante. Proprietarii sunt atat de „bogati” ca au uitat de aceste proprietati. Bancile sunt dornice sa evalueze spatiile respective ca sa le adauge in portofoliul creditelor neperformante.

3. Imobilele „monument”. Aici vorbim deja de istoria post-decembrista a imobiliarelor. Exista romani care au facut bani frumosi pe vremuri. Cand imobiliarele au devenit sport national, s-au gandit ca se pricep la constructii. Avand un teren in proprietate, au inceput sa ridice un monument. Cu fundatie, din beton si fiare. Pe alocuri, au adaugat si putina sticla, ca sa dea bine la public. Nu au avut nevoie de arhitecti sau consultanti imobiliari buni. Ce naiba, doar romanii se pricep la toate. Acum, acesti „raposati” antreprenori sunt administratorii propriei neputinte si ignorante.

Citeste continuarea „Classification” in „real estate”

18.09.2011     Florin Dumitrescu

Un mar stricat

Aruncand o privire peste un vraf de carti si reviste vechi din bibloteca personala intr-o incercare esuata de la inceput de a face putina curatenie, ochii imi cad peste o brosura veche, un fel de carte tehnica pe coperta careia citesc “Prima fabrica de pianuri si instrumente musicale”. Si ma gandesc ca in Timisoara a fost “prima” si pentru multa vreme singura fabrica de instrumente muzicale din tara.

Spiritul antreprenorial si inovator al regiunii era mandria localnicilor romani, germani, maghiari, sarbi sau evrei fara deosebire. Timisoara a fost primul oras electrificat, primul cu linii de tramvai, etc. Intr-un anuar al companiilor din regiune putem citi despre: Prima fabrica Banateana de obiecte de argint, Prima fabrica Banateana de Manusi, Prima fabrica Mecanica de Perii si Pensule, Prima fabrica de Spirt si Industrie Chimica, Prima fabrica Romaneasca de Umbrele, Prima Banca Industriala Romana, etc.

“Prima”, creatoarea curentului, producatoarea inovatiei, un fel de Apple Inc. local ce era urmata mai apoi de companiile de prin alte locuri. Pozitia geografica la vestul extrem al Romaniei, caracterul multietnic si multireligios, spiritul multicultural si cosmopolit al orasului si dezvoltarea economica exemplara inca din vremea Imperiului au contribuit cu siguranta la crearea acestui spirit antreprenorial deschis la schimbul economic cu Occidentul si la inovare.

Si astazi? Ce branduri locale mai exista? ILSA a fost demolata, Guban este demult pe butuci. Au aparut branduri noi, “postrevolutionare”, Bega Group… un morman de fiare, Tender cu afacerile transferate pe aiurea, Paltim… hmm, altceva?

Sau se poate sa fiu eu un nationalist local pentru ca vreau binele orasului in care locuiesc… deci la mine e problema.

 

 

31.08.2011     Agneta Dosenciuc

Si poate ca ne meritam soarta…

Timisoara anului 2011. Intreaga populatie timisoreana si nu numai este agasata de multele evenimente de natura sa deranjeze linistea si ordinea publica, evenimente avand ca personaje principale minoritatea de etnie rroma.

Trecand peste aceste “iesiri” perturbatoare, pe care le regasim mai mult in august, “luna de miere” a celor care isi castiga existenta pe alte meleaguri, sa ne indreptam atentia asupra unor aspecte mai apropiate de tema acestui blog: palatele tiganesti. Rromii sunt acuzati ca strica aspectul orasului prin aceste edificii opulente, despre care s-a discutat si se discuta in continuare mult.

Pana aici povestea e catalogata, se stie problema, se stiu vinovatii, se cauta solutii. Apropo… de cand ma stiu se cauta solutii.

Am totusi o nelamurire in legatura cu vinovatii acestia. Zilele trecute am citit cate putin despre istoria Timisoarei, mai exact despre Palatul Löffler, cel mai frumos edificiu de pe partea Surogat a Pietei Victoriei. Cladirea a fost construita in 1912-1913. Interesante sunt urmatoarele “detalii”, care scot in evidenta cum se proceda in acea perioada:

„Condiţiile puse de primărie nu erau deloc simple: proprietarul se obliga să ridice întreaga construcţie (ale cărei planuri erau avizate de arhitectul-şef al oraşului) în răstimpul unui an de zile cu întreg frontul principal terminat (o remarcă: planurile detaliate ale faţadei trebuiau şi ele prezentate şi avizate). Cerinţa Primăriei urma întocmai Planul Urbanistic General care prevedea construcţia unor clădiri mari, în stilul modern al anilor 1900. Spatele clădirii – terenul rămas liber – trebuia obligatoriu construit sau îngrădit cu un gard frumos.”

Am extras fragmentul de interes, pentru mai multe detalii, va invit sa cititi articolul in intregime aici.

Citeste continuarea Si poate ca ne meritam soarta…

24.08.2011     Florin Dumitrescu

A new order… maybe… but not now

Am citit astazi in Business Insider un articol care vorbeste despre datoria publica “secreta” a Chinei si despre faptul ca aceasta este chiar mai periculoasa decat cea a Statelor Unite. Datoria publica secreta sau ascunsa reprezinta datoria cumulata a provinciilor Chinei, a districtelor si a altor entitati locale, precum si datoria bancilor de stat. Acest deficit bugetar imens s-ar situa intre 69 si 160 % fiind, in cea mai optimista varianta mult mai ridicat decat cel american. Statul chinez este dependent din varii motive de o crestere economica accelerata si continua, motive cum ar fi presiunea demografica si sociala, in lipsa reformelor de orice fel, intre altele. Utilizand parghiile birocratice pe care doar un stat autoritar le poate avea , autoritatile comuniste ale R.P Chineza dezvolta proiecte de anvergura megalomanica pentru care aloca resurse financiare de neimaginat in speranta continuarii acestei cresteri economice, sporind in acelasi timp deficitul bugetar.

Unul dintre proiectele care te lasa perplex prin dimensiunea sa si resursele alocate este dezvoltarea imobiliara Ordos din desertul Mongoliei Interioare. Aici autoritatile incearca construirea unui oras de 1,5 milioane de locuitori in mijlocul unei regiuni desertice si inospitaliere dar bogata in resurse de carbune si gaz natural. Dar se pare ca tehnocratilor de la Beijing le-a scapat ceva…

Ma gandesc la planurile imobiliare megalomanice ale lui Ceausescu, le amplific de o suta de ori, ma ingrozesc si ma gandesc ca este imposibil ca lucrurile sa continue la infinit asa…

Nu stiu de ce prefer sa  Ma fac japonez  

Revista Ta de Educatie in Imobiliare si Constructii

Autor

Florin Dumitrescu Linked In

Eu sunt Florin Dumitrescu si cred ca am o mare doza de naivitate si idealism. Idealism si naivitate. Desi pare o prezentare tinuta la Asociatia Idealistilor Anonimi, de fapt nu e decat o justificare, poate neverosimila a crearii acestei reviste. Da. Am creat aceasta revista in speranta naiva de a indrepta lucrurile (care trebuie sa recunoastem, nu merg foarte bine) in afacerile imobiliare.

Cere sfatul nostru

    Autor