Citesc o carte interesanta, poate cea mai complexa si completa monografie a Banatului istoric, o lucrare cu 15 autori romani, maghiari si sarbi aparuta recent prin grija profesorului Victor Neumann. O citesc cu pasiune si m-am bucurat cand am gasit in ea referiri tehnice foarte detaliate privind reglarea chestiunilor imobiliare in regiune acum mai bine de doua secole si jumatate.

Citez din capitolul “Administratie, colonizari si culturi pe vremea comitatelor” :

Vanzarea pamanturilor trezoreriei a fost ultima mare actiune a colonizarii. Atunci s-au format relatiile de proprietate, care au continuat pana in anul 1918. Casa de Habsburg era interesata de vanzarea pamanturilor, fiind obligata sa mareasca veniturile statului. Vanzarea minelor si a localitatilor de pe malul Muresului nu a fost planificata. Nu au fost vandute pamanturile cultivate cu orez, de exemplu cele de la Omor, Opatica, Gataia si Sfantu Gheorghe. Din cauza apropierii, Vinga nu a fost separata de orasul Timisoara, asimilata fiind aceluiasi statut de oras liber regesc pe care capitala regionala il dobandise. Districtele Chichinda Mare si Becicherecul Mare nu au vandut terenuri pentru noua nobilime, prevazand transformarea ulterioara a districtelor si ridicarea oraselor la statutul de orase libere regesti… Maria Theresia a avut in vedere posibilele revendicari de proprietate in temeiul dreptului istoric, respectiv in temeiul legilor ce fusesera valabile in evul mediu. In acest fel unii ar fi putut invoca o continuitate a drepturilor de proprietate….Proiectele Imparatului Iosif al II-lea urmareau, in primul rand, dezvoltarea agriculturii si a industriei libere.

La 1 august 1781 s-a organizat cea dintai licitatie pentru vanzarea pamantului, desfasurata la Viena si la Timisoara. Domeniile puse in vanzare la Viena au fost Sannicolau Mare, Periam, Sanad, Novi-Knezevac, Coka, etc. Domeniile puse in vanzare la Timisoara au fost Cheches, Sinersig, Hodos, Brestovat, Petrovaselo, etc. Prin licitatia desfasurata la Timisoara, Adam Trejcsik a cumparat localitatea Nadas, cu suma de 31.000 Ft, Jozsek Scolonics a cumparat localitatea Hodos, cu 33.000 Ft., Karoly Rajkovics a cumparat localitatea Cheches, cu 17.500 Ft, Kereszturi a cumparat localitatea Sinersig cu 33.000 Ft.

Cea de a doua licitatie de la Timisoara a avut loc in data de 15 septembrie 1781, cand s-au facut urmatoarele tranzactii: Ege Koszegi a cumparat Remetea Mare, cu 94.000 Ft., Istvan Kyriak a cumparat Mosnita Mare, cu 94.000 Ft., Bazil Damjanovics a cumparat Zadareni, cu 59.000 Ft., Sandor Mihai din Bratislava a cumparat Giarmata, cu 90.000 Ft. Cea de a treia licitatie de la Timisoara a avut loc in 10 aprilie 1782, ocazie cu care au fost cumparate proprietati mai mici cu sume mai mici, ca de exemplu: Istvan Balas, subprefect al comitatului Timis, a cumparat domeniul Altringen, Ferencs Szabo, magistrat al comitatului Timis, a cumparat domeniul Sintar, cu suma de 82.000 Ft., Gyorgy Konszky, secretarul baronului Orczy, a cumparat domeniul Vizma, cu suma de 23.950 Ft.

As face doar cateva scurte observatii la textele de mai sus. Actiunea autoritatilor imperiale austriece era o actiune care urmarea cresterea veniturilor trezoreriei, dar nu prin sporirea taxelor percepute ci prin vanzarea unor bunuri imobiliare aflate in proprietatea statului. Apoi, vanzarea preconizata urma sa tina cont de dezvoltarea urbana ulterioara, prognoza dezvoltarile urbane ale regiunii si interesele strategice ale statului avand in acelasi timp grija sa nu distruga ceea ce exista deja bine facut, cum ar fi plantatiile de orez. Vanzarea terenurilor se facea cu grija fata de posibilele revendicari imobiliare, dreptul de proprietate privata fiind sacrosant iar securitatea circuitului civil extrem de importanta. Si, nu in cele din urma observ ca “politicienii” momentului erau intre achizitorii de terenuri, dar asa… mai pe la coada, multumindu-se cu domeniile mai marunte.

Una peste alta… pare a fi un plan, nu!? Si cand ma gandesc ca ne despart peste 250 de ani.