Astazi am ales sa dau glas unui manifest. Pret de cateva cuvinte, voi fi un personaj pe care il intalnim in toate colturile vietii noastre. Si voi recunoaste, cu mana pe inima… ca sunt un nesimtit. Unul obisnuit. Si va scriu aceste randuri pentru ca sunt ingrijorat. Romanii s-au obisnit cu nesimtirea.Trebuie facut ceva pana nu e prea tarziu. Eu merit tratament special. Stiu asta de cand m-am nascut.Nici macar nu mai trebuie sa ma prezint. Nu ma recunoasteti? Sunt vecinul de sus care rascheteaza parchetul la cinci dimineata. Sunt soferul din spate care claxoneaza la stop. Sau avocatul partii adverse, prea plin de el ca sa mai respecte un nimic numit “buna cuviinta”. Ori functionarul public intors pe dos de privirea dumneavoastra. Seful, partenerul de viata, necunoscutul de pe strada. Sigur va aduceti aminte de mine. Nu sunt un om obisnuit. In multe zile, prefer sa nu ma amestec cu restul ciudatilor de care ma lovesc la lift. Atunci, ma gasiti in birouri de lux, in masini luxoase, in institutii publice de rang inalt. Atunci ma simt important. Citeste continuarea Elogiul nesimtirii