Pentru ca sa ajungi in acel loc trebuie sa fi inarmat cu rabdare si curiozitate, curiozitate si rabdare. Una fara alta nu se poate. Drumul e o fundatura prapadita prin sate uitate de lume, iar noroiul zilelor ploioase sau glodul celor caniculare, cum era ziua aceea, nu face decat sa roada incetul cu incetul rabdarea si curiozitatea.
Satul Bulci se afla pe malul sudic al Muresului, deci in Banatul istoric, dar amplasat administrativ in judetul Arad. 60 de suflete imbatranite de vreme si uitate de istorie isi poarta fantomele stramosilor prin aceste locuri. Si mai e castelul. El e motivul pentru care am ajuns aici. Castelul Mocioni din Bulci e locul misterios in care istoria romanilor geme. Nu canta, nu tresalta de glorioasa bucurie… geme, pur si simplu.
In mijlocul catunului e un parc imens inundat de balarii. Il vezi din departare pentru ca arborii seculari te invita la mister, dupa ce au grija sa iti arate ca acolo a inceput universul. Biserica, scoala, casele mici sau mai instarite au aparut dupa-aia. Universul a inceput la castel.
Domeniul a fost cumparat pe la 1864 de Antoniu Mocioni, baron de Foen. Descendent al unei familii de negustori aromani din Moscopole, emigrati la Viena si innobilati de imparati, ministru al Imperiului, fiul nu mai putin cunoscutului Andrei Mocioni, la randul sau senator in parlamentul de la Viena si un vajnic luptator pentru drepturile romanilor. Domeniile achizitionate de mocioneni se intindeau pe ambele maluri ale Muresului, de la Bulci prin Bata spre Capalnas, Birchis si Savarsin.
Maracinii imi intra dur in carnea picioarelor, in timp ce urzicile inalte de un metru pot cu usurinta starpi orice vointa de orasan traitor la bloc cu instagram-ul in fata. Ajungem la o cladire impresionanta, printre vase din piatra ce impodobeau odata o terasa al carei pavaj mozaicat ar face sa paleasca prin bun simt, ca si prin dimensiune, resedintele etalon contemporan ale media-mogulilor “nationali”. Stau cocotat pe terasa si ma gandesc la asta, la mogulii “nationali” din zilele noastre. In salile acestui impresionant edificiu se intalnea aristocratia transilvana si banateana visand la destinele unei natiuni ce nu exista inca. Alexandru Mocioni, fiul lui Antoniu, organiza des intalniri politice aici. Ascunsi in spatele unor baluri mondene, parintii acestei natiuni puneau la cale, ba infiintarea unei banci pentru dezvoltarea gospodariilor romanesti, banca Albina in speta, ba edificarea unei catedrale ortodoxe transilvane, cea de la Sibiu bunaoara. Si, o da, mogulii zilelor noastre nu vor fi niciodata aristocrati.
Deodata ma strafulgera un gand… aici este partea din spate a castelului. Si, printre maracini si urzici de un metru ce sunt gata sa doboare vointa unui traitor la bloc cu cont de facebook, ajung si la fatada principala. Blazonul familiei Mocioni de pe fatada cladirii este singurul lucru care mai aminteste despre gloria de odinioara a acestor locuri. Undeva, in spatele grajdurilor darapanate, se afla o sera ce inca impresioneaza prin rafinamentul structurii din fier forjat art-deco sau prin tehnica unica a sticlei curbate. Nucul ce o strabate prin acoperis pare rusinat de misiunea criminala ce i-a fost sortita.
Ramas fara mostenitor, Anton Mocioni de Foen adopta pe pustiul de 16 ani Ionel din familia de boieri moldoveni Starcea, lasandu-i o impresionanta avere. Ion Mocioni-Starcea petrece foarte putin timp la Bulci locuind cea mai mare parte din timp la Bucuresti. Ambitios si adaptiv, acesta vinde domeniul de la Savarsin tanarului Rege Mihai pentru un pret “bun”. Intrat in gratiile Casei Regale, Ion Mocioni-Starcea devine maresal al Curtii Regale si Maestru de vanatoare. Functia detinuta ii permite sa realizeze numeroase deplasari in tara, in afara controlului guvernului Antonescu, astfel incat baronul joaca un rol important in inlaturarea acestuia in timpul evenimentelor din 23 august 1944. Imi imaginez din nou aristocratii ce puneau la cale, pe terasa acum napadita de maracini, destinele unei natiuni ce se zbatea in stransoarea istoriei. Generalul Antonescu e bun, dar generalul Antonescu trebuie sa plece. Vantul tulbura linistea introspectiei de la masuta de cafea de pe pavajul mozaicat.
“Colaborarea” cu sovieticii nu l-a ajutat foarte mult pe tanarul baron care este arestat in procesul Maniu. Adaptiv si poate speriat, Ion Mocioni-Starcea baron de Foen, urmas al aristocratei familii de patrioti Mocioni dupa cum si al aristocratei familii de patrioti Starcea, baronul zic devine un delator ordinar in schimbul unei marunte pedepse corectionare. Castelul de la Bulci se transforma in sediu de Gostat.
Si nebunia continua cand, arestat din nou, Mocioni-Starcea “colaboreaza” la inlaturarea lui Patrascanu. Baronul, asemenea celui de Munhausen, inventeaza o poveste in care castelul de la Bulci devine locul de intalnire al legionarilor anticomunisti si al titoistilor antrenati sa rastoarne regimul “popular” proaspat instituit. Cativa, cati mai ramasesera dintre locatarii castelului, argati, administratori sau slujitori devotati, sunt arestati peste noapte in timp ce incaperile lor sunt probabil devastate. Nimeni nu mai stie nimic din ceea ce sa intamplat atunci. Si nici de atunci incoace. Probabil ca “povestea” cu legionarii a jucat un rol decisiv in transformarea castelului intr-un spital de nebuni.
Spitalul de nebuni a fost inchis acum cativa ani, si asta pentru ca nici macar locatarii sai “speciali” nu mai puteau locui in mizeria ce acoperise locurile. Spitalul a fost inchis, dar nebunia continua perpetuu prin degradarea ultimelor pietre, a ultimului pavaj mozaicat ce ar impresiona prin bun simt toate resedintele mogulilor “nationali”. Castelul de la Bulci isi striga ultimele gemete, o victima a istoriei, o frauda a timpului…
Cautand o informatie juridica v-am descoperit si va apreciez raspunsurile pertinente. Mi-a placut povestea! Urmaresc ce se-ntampla in Banat si Transilvania si, nu mai stiu, ce este mai condamnabil, retrocedarile ilegale ale unor castele din aceste regiuni ale Romaniei sau lasarea in paragina, pana la distrugere a celorlalte?
@Liviu_A Patrimoniul cultural national este, dupa cum bine stiti, intr-o stare avansata de degradare. In conditiile in care, din motive istorice si de dezvoltare a civilizatiei, patrimoniul cultural romanesc nu a fost niciodata foarte consistent, degradarea sa este cu atat mai disperata. Nici eu nu stiu care ar fi fost solutia cea mai viabila pentru imbunatatirea destinului acestor imobile. Constat insa ca pentru majoritatea dintre ele, nici "privatizarea" care noii privilegiati politic, nici pastrarea lor cu obstinatie in proprietatea prost administrata a statului, nu se dovedeste viabila. Sincer, eu cred ca retrocedarea care succesorii celor care le-au detinut candva, chiar daca acesti succesori se vor dovedi "epigoni" ai ilustrilor lor inaintasi sau doar niste intermediari mercantili, este solutia cea mai onesta posibil. Statul Roman trebuie sa se margineasca doar la buna administrarea a legislatiei privind constructiile si a celei privind constructiile de patrimoniu in special. Daca isi indeplineste cu sarguinta aceste atributii, patrimoniul cultural national mai are o sansa. Probabil ultima...
Nostalgica naratiune, un fragment din tumultuoasa istorie românească.