cartier - Frauda Imobiliara

29.01.2012 Florin Dumitrescu

Schimbare de directie in sens unic

Unii numesc asta “schimbare de directie”. Eu ii spun revenire la normal… in sfarsit.

In conditiile in care Romania, cu piata ei imobiliara cu tot, este cea mai saraca tara din UE si asa a fost dintotdeauna, intentia de a vinde case mari in zone de periferie din ce in ce mai indepartate de centrul oraselor la preturi din ce in ce mai piperate a fost o utopie. O utopie cu atat mai evidenta cu cat in aceeasi perioada de timp, in Germania se vindeau cu mare succes apartamente in condominium, iar italienii se bateau pe apartmentele liliputane din zonele istorice ale marilor orase ale Peninsulei.

O schimbare de directie cu sens unic, as spune. Si cu grave accidente as mai zice, accidente care abia acum incep sa apara. Accidente care inseamna megacartiere de periferie cu case mari, neterminate si goale, fara elemente minime de infrastructura. Blocuri uriase cu cateva apartamente ocupate printre campuri batute de vant si mormane de moloz napadite de balarii, cartiere si blocuri care se vor casca sinistre inca multi, multi ani de acum incolo.

Schimbare de directie pentru vanzatorii de locuinte noi: focus pe proiectele mici

In conditiile in care dezvoltatorii nu mai lanseaza proiecte de amploare, intermediarii se orienteaza spre promovarea celor de mai mici dimensiuni.

28.12.2011 Florin Dumitrescu

Acele vremuri de demult…

Citesc zilele astea o carte. Este vorba despre Moartea si viata marilor orase americane a lui Jane Jacobs.

Aceasta descrie capacitatea retelelor sociale de a aduce siguranta publica in vechile cartiere din orasele americane. In prima jumatate a secolului XX un cartier precum North End din Boston a fost populat in mare parte de imigranti italieni si de urmasii lor. Din exterior cartierul parea sordid si dezorganizat. Si totusi, comunitatea, desi saraca, avea o mare rezerva de capital social incorporat in relatiile dintre familiile care locuiau in acelasi cvartal. Spre ex. delicventa era, in mare masura descurajata de adulti, acei adulti care ieseau in strada sa-i urmareasca pe tinerii ce riscau sa intre in incurcaturi si pe necunoscutii care ii puteau atrage pe cai gresite. Intr-un asemenea cartier aglomerat, oamenii se aflau in permanenta in strada, unde munceau, mancau, faceau cumparaturi si afaceri.

Scriitoarea descrie forta acestui gen de retea sociala descriind un incident care a avut loc in fata apartamentului ei din Manhattan, cand un barbat a incercat sa tarasca o fetita pe trotuar, iar fetita a opus rezistenta:

“Uitandu-ma pe fereastra mea de la etajul doi, decisa sa intervin daca era cazul, am observat ca nu mai avea rost. Din macelaria de la parterul blocului tisnise proprietara magazinului, impreuna cu sotul ei; se protapise nu departe de omul acela, cu bratele incrucisate si cu un aer hotarat intiparit pe chip. Joe Cornacchia, care, impreuna cu ginerii lui, are un magazin de delicatese, a aparut in acelasi moment si sa infipt pe celalalt trotuar. Cateva capete s-au ivit la ferestrele apartamentelor inchiriate de deasupra, unul s-a retras repede, iar persoana in cauza a aparut peste cateva secunde in cadrul usii, in spatele acelui barbat. Doi barbati din barul de langa macelarie au rasarit in cadrul usii si au asteptat. Citeste continuarea Acele vremuri de demult…

11.03.2011 Florin Dumitrescu

Cuvinte care dor... degeaba

Acum mai bine de 10 ani, Artur Silvestri, despre care am mai vorbit pe aici, spunea despre mediul imobiliar romanesc ceea ce voi cita mai jos.

Dur pana la rautate, cinic si pesimist... dar adevarat.

Dar oare lucrurile s-au schimbat cumva, catva intre timp. Va las pe voi sa apreciati.

Si spuneti-mi si mie, va rog.

Wall Street: Cat de dezvoltat este mediul de afaceri imobiliar in Romania si ce traiectorie reuseste el sa mentina?

Ceea ce se cheama, de obicei cu un termen pompos, „mediul de afaceri imobiliar“ de la noi este dezvoltat artificial si haotic.

Mult din „raul romanesc“ se manifesta si aici. Apoi, aici, mai tot ce se face, se face cu o lipsa totala de „spirit nemtesc“, adica fara un proiect clar si de fapt, fara „gospodarism“. Toate se proiecteaza in fictiune si cu irealism: vrem sa dezvoltam turismul — unde aici potentialul este urias — desi nu avem „drumuri“, lasam sa se lateasca orasele desi in „noile sate de miliardari“ nu curge decat apa din fantana proprie si abia cate o vaga legatura la gazul metan incalzeste casa si apa casnica iar la Snagov (care este un extract de „realitate negativa“) domeniile ridicate de „les nouveaux riches“ isi scurg dejectiile in apa lacului devenit mort, de fapt o hazna colectiva unde, cateodata, „vipurile“ se imbaiaza. Suntem intr-o faza convulsiva, de fapt previzibila, unde Marile Manevre se fac in spatele usilor inchise: „ciclul agentiei imobiliare“ este incheiat iar „ciclul consultantei“ inca nu s-a constituit daca va mai apuca vreodata sa se Citeste continuarea Cuvinte care dor... degeaba

04.02.2011 Florin Dumitrescu

Iasomie... in extindere

Ma uit la televizor si imi amintesc. Revolte de strada in Tunisia, revolutia WikiLeaks, revolutia de iasomie.

Nu stiu cand infloreste floarea de iasomie. Dar atunci, in septembrie era inflorita si raspandea mirosul suav printre dealurile Cartaginei. Era printre cele mai frumoase locuri pe care le vizitasem vreodata.

Dealurile de la malul marii ce formau cartierul rezidential Cartagho erau inverzite si incarcate de flori intr-un absolut contrast cu desertul galben si fierbinte din seara trecuta. Aleile ingrijite, palmieri, indicatoare de circulatie si ofiteri de politie in uniforme incarcate, resedinte incantatoare in stil arab sau francez si flori, rondouri de flori, multe flori. Intr-o parte un gard inalt, alb, ingrijit, interminabil, in stanga aceleasi resedinte incantatoare.

Kinga, ghida noastra poliglota ne lamureste:

-Trecem prin dreptul palatului prezidential, in dreapta soselei, va rog nu faceti fotografii, este interzis. In curand vom ajunge la destinatie, ruinele romane ale orasului Cartagina.

Ne aflam in cel mai select cartier al orasului Tunis, resedinta presedintelui si a membrilor Citeste continuarea Iasomie... in extindere

12.06.2010 Florin Dumitrescu

Trecuturi prezente si prezenturi trecute

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Teta Neni, Ieci pe care il chema de fapt Adolf, sarboaica cea nebuna, domnul Krimm, domnul Ram, parintii lui Tunde, unul ungur celalalt neamt si evreul cel bogat care spera sa plece in tarile calde dar nu il lasau securistii sunt vecinii cu care am copilarit. Si am copilarit frumos.

Strada era curata iar casele ingrijite. Daca neamtul de la nr.51 isi punea rulouri la casa era imediat imitat de toti, iar o incuietoare mai smechera pentru poarta inventata de Ieci era apoi montata la toate casele fara plata vreunui brevet de inventie decat poate o gura de slibovita sau rachie. Si toata lumea era fericita.

Revolutia… Nemtii au plecat in RFG, ungurii s-au mutat pe aiurea, sarboaica a vandut casa si s-a dus la bloc iar evreul a plecat pana la urma in tarile calde ale evreilor. Bunicii s-au dus impreuna cu ceilalti bunici de pe strada, iar strada a inceput sa fie populata de noile generatii ale clasei de mijloc sau de imbogatitii post-decembristi. Casele de caramida cu un singur nivel au fost inlocuite cu vile cochete cu tamplarie din aluminiu si faianta. Strada se transforma in profunzime.

Citeste continuarea Trecuturi prezente si prezenturi trecute

24.05.2010 Florin Dumitrescu

Stalingrad is my message

Suntem de cateva zile in Paris. Grupul nostru eterogen care include arhitecti, ingineri, oameni din administratie si pe mine, cu varste si personalitati puternice dar diferite, se dovedeste mai coerent decat parea la prima vedere. Poate de vina e uriasa metropola care se incapataneaza sa il lase cu gura cascata si pe cel care o viziteaza a zecea oara.

La initiativa arhitectului Ioan Andreescu, mergem sa vizitam o zona de la periferia Parisului, un experiment social si urbanistic initiat acum vreo zece ani si care este astazi un model pentru multe dintre metropolele de pe aiurea.

Coboram din metrou la statia Stalingrad si urcam in aceasta zi mohorata si intr-o zona la fel de mohorata locuita cu precadere de emigranti. Candva in aceasta zona se depozitau deseurile orasului iar pisicile si cainii vagabonzi misunau printre cimitire. In anii ’60 zona se asaneaza si aici se construieste un cartier social care avea sa fie locuit cu precadere de arabi magrebieni si vietnamezi. Locuintele sunt moderne iar oamenii incearca sa isi croiasca un nou viitor, dar saracia si lipsa de educatie raman definitorii pentru zona. Criminalitatea este cea mai ridicata din Paris si printre cele mai ridicate din lume. Trebuia facut ceva.

Edilii hotarasc ca este momentul pentru o noua abordare.

In mijlocul cartierului se afla un triaj de cale ferata inconjurat de depozite, hale abandonate si garaje. Politia sustinea ca acesta este locul in care vagabonzii si infractorii isi disputa teritoriile si vietile.

Sunt chemate buldozerele si excavatoarele. Se demoleaza totul, apoi se construieste un parc. Da, un parc. Citeste continuarea Stalingrad is my message

08.05.2010 Florin Dumitrescu

Brandul de tara

Cu totii cunoastem steagul Elvetiei. Crucea dreapta si alba pe fundalul rosu carmin al steagului Elvetiei ne starneste intotdeauna emotii pozitive. Cel putin mie imi starneste intotdeauna emotii pozitive. Din el s-a nascut steagul Crucii Rosii Internationale, de el legam de multi ani prosperitatea, echilibrul si buna cuviinta in tot ceea ce stim despre Elvetia. El reprezinta poate “brandul de tara” in forma lui pura.

Si poate pentru a accentua acest brand si civilizatia care se afla in spatele lui, elvetienii il folosesc peste tot. El apare pe etichetele dulciurilor Nestle, pe ambalajul ceasurilor elvetiene, dar mai mult decat atat steagul se afla afisat cu ostentatie sau mandrie la ferestra casei oricarui elvetian de pe oriune s-ar afla el.

Omniprezenta lui nu este doar legendara ci si o realitate cu care m-am confruntat pe cand vizitam zilele trecute Zurichul. Am fost surprins sa vad acelasi steag al Elvetiei pe sute, si repet pentru a fi sigur ca ati inteles, pe sute de imobile. El apare aici la intrarea in magazinele de delicatese sau pe frontonul bancilor, apare la bordul barcutelor ce roiesc pe lac ori pe acoperisurile caselor de pe mal. Pur si simplu apare peste tot. Vei obosi incercand a truca o fotografie a Zurichului sau Bernei datorita numarului imens de steaguri elvetiene infatisate in ea. Citeste continuarea Brandul de tara

08.11.2009 Florin Dumitrescu

Ascuns dupa nas grec

ViewsinConstantinople Se spune despre noi ca suntem balcanici si fanarioti.

Rectific, noi spunem despre noi, mai ales atunci cand vrem sa scoatem in evidenta tarele complexei noastre societati, noi deci, spunem ca suntem balcanici si fanarioti. Suntem fanarioti in dezvoltarea urbana, in organizarea infrastructurii, in obiceiurile constructorilor si in tot ce e legat de civilizatia imobiliara sau ori de care ar fi ea. In toate astea, suntem fanarioti.

Si de unde ne vine acest apelativ. Daca tin eu bine minte ceva istorie are legatura cu domniile fanariote, cu acea epoca a istoriei noastre in care partea de tara de la sud si est de Carpati a fost dominata politic si economic de nobilimea greaca originara din carterul grec al Istambului numit Fanar. Celebrul cartier al grecilor din Istanbul, cu strazi intortocheate, dar bine pavate, care adesea se impletesc intr-un urcus abrupt, este cunoscut in istoria noastra, datorita abilitatii familiilor: Mavrocordat, Ipsilanti, Moruzi, Caragea, Sutu, Mavrogheni, Hangerli, Citeste continuarea Ascuns dupa nas grec