Zilele trecute, pe cand stateam cu un client la o cafea in  Timmi’s, braseria de langa biroul meu, mi-am amintit de primele mele posturi pe acest blog. Intr-unul din ele, Super agentul 007, vorbeam despre un intermediar care, stand in locul pe care eu ma aflam acum, vindea si cumpara din telefon, fara efort, dar si fara logica sau valoare adaugata terenuri intravilane. In altul, Momentan prefer Piranha, cam tot de pe atunci, octombrie 2008 deci acum 4 ani, in alt local din zona dadeam consultanta imobiliara si ascultam povesti despre baruri in care se intalnesc agentii imobiliari adevarati si baruri in care se intalnesc teparii, exista o ierarhie.

–          – Mai ti minte cum era acum cativa ani?

ma intreaba interlocutorul meu.

–          – Nu aveai loc la masa. Peste tot erau oameni cu hartii si harti in mana, se mutau de pe un loc pe altul si vorbeau de metri patrati, euro si dolari. Auzeai despre localitati uitate de lume in care cica se investeau milioane iar arhitectii erau la mare trecere. Strada gemea plina de masini de teren murdare de noroi ce parca tocmai s-au intors de la un enduro. Acum e pustiu… 

Asa e, acum e pustiu. Investitiile de milioane nu au mai avut loc. Bancile incearca cu disperare sa isi recupereze banii cu prea multa indolenta platiti, iar agentii cei adevarati se ocupa de altceva. Doar teparii au ramas in continuare tepari.

Si desi interlocutorul meu construieste in continuare, discret si cu inteligenta ca intotdeauna, se vede ca isi aminteste cu nostalgie despre vremurile acelea. Si desi eu dau consultanta imobiliara si ascult povesti despre agenti in continuare, uneori ma gandesc cu nostalgie la vremurile acelea.

Sper nu in revenirea lor, ci in vremuri de efervescenta imobiliara cu experienta unei crize care, poate,  ne-a facut mai intelepti.