Totul era pregatit, mai trebuia sa masuram pamantul. Am negociat cu toti membrii familiei, am discutat cu proprietarul, am mai discutat odata cu copiii proprietarului pentru “ei hotarasc”, am reluat discutia cu nepotii pentru ca “ei au scoala” si pana la urma am ajuns la un consens. Am dat arvuna si am redactat antecontractul. Ne-am asigurat ca nu exista arendasi sau vecini recalcitranti.Totul era pregatit pentru a  masura pamantul si a finaliza actele.

Topografii venisera de la 100 de km. Ne-am asigurat ca toate echipamentele functioneaza si ca exista semnal GPS. Batranul de 75 de ani si nelipsitul sau baston au urcat in vehiculul de teren.

–          Mergem de drumul asta cam la 15 minute, apoi in vale ne oprim la hotarul meu, e un nuc mare acolo unde am insemnat coltu’ la hotar. – ne indica proprietarul foarte sigur pe el.

Luam la rand toate hartoapele si ne umplem de praf hainele transpirate la cele 33 de grade ale amiezii de iulie. Soferul foarte priceput se opreste in valea anuntata in dreptul unui nuc pe jumatate ars, o imagine inconfundabila in peisajul dezolant.

–          Nu, nu-i aici!Pesemne ca nu am ajuns inca. Daca nu sa rup matele in mine de la gropile astea ajungem repede.

Drumul urmeaza o costisa inspre dreapta si ne indoim sub hurducaturile masinii ce pare sa se descleieze cu fiecare groapa luata in piept.La un moment dat drumul se opreste brusc la umbra unor tufisuri uriase de salcami.

–          Bag sama ca aici s-o rupt pamantu’. Io n-am fost p’aci din 85. Tre’ sa mer’em pe jos d’aici.

Coboram obositi deja si incepem a urca prin locul ce pare a fi fost candva un drum, acum doar o vale infundata de maracini incarcati cu spini. Si continuam cu falsa indarjire, in timp ce gandurile ca am facut o afacere proasta ma napadesc in plin.

Scapand de maracini, urmam batranul ce pare a avea o energie secreta in bastonul de care nu se desparte niciodata, spre un povarnis impasunat strajuit de artari tineri ce raspandesc o umbra subtire.

Si, iata dupa aproape un ceas de stalcit bocancii prin iarba deasa ajungem la un nuc pe jumatate ars, o imagine inconfundabila in peisajul dezolant.

–          Aici e! Aici e coltu’ la hotar racneste batranul. – sigur pe el.

–          E acelasi loc pe care l-am vazut acum o ora, e acelasi copac lovit de fulger, mosule. L-am ocolit doar peste deal. – raspunde usor enervat topograful

–          Nu, asta e hotarul meu! De aici incepeti sa masurati!– incheie fara drept de replica, batranul proptindu-se agale in bastonul de care nu se despartea niciodata.