May 17, 2009     Florin Dumitrescu

Suprareal

Distribuie acest articol

Intotdeauna mi-am dorit sa lucrez pentru Dole Fruits Co.

Probabil ca aveam 14 ani cand am vazut prima data filmul “Hawaiians” cu Charlton Heston. Acum 150 de ani, un tanar capitan de nava transporta emigranti chinezi pentru culturile de trestie de zahar din Hawaii. Imaginile paradisului terestru cu miscarile unduitoare ale tinerelor hawaiene pe plantatiile de ananas mi-au infierbatat mintile. Domnul John Dole va organiza suprematia americana in insule inlaturand de la putere pe regina Liliuokalani si va intemeia compania care ii poarta numele. Fiul sau, John Dole Jr. un cunoscut filantrop finanteaza prin anii ’30 aventuroasa linie aeriana intre California si Hawaii. Spuneti si voi daca nu v-ati dori sa lucrati pentru Dole Fruits Co.

Si iata ca acest lucru se va intampla in curand. Am fost contactat printr-un prieten de reprezentantii locali ai acestei firme si urma sa obtin autorizatii de functionare pentru punctul lor de lucru din Timisoara.

Undeva pe Strada Demetriade, intru intr-o microzona industriala care nu anunta nici pe departe intalnirea cu marea companie. Praful se ridica cu fiecare pas si acopera pantofii proaspat lustruiti. La intrare, un bar proptit cu grija de doi musterii in fata unei sticle de bere de 2 litrii, probabil afumati dupa privirile nedumerite cu care imi raspund:

– Aia cu bananele? … in spate de tot, dupa tufisurile alea mari.

Tufisurile cu pricina erau cam la 500 de metrii in fata mea si grabesc pasul. Poate acest lucru sau poate normele de protectia muncii pe care nu le stapanesc bine imi dirijeaza drumul printre gramezi de fier vechi si ambalaje de toate felurile. Un sac de ciment cade la 20 de centimetrii de mine iar praful de pe pantofi imi ajunge pe cureaua proaspat lustruita.

– Ai grija pe unde mergi, nu vezi ca aici lucram nu ne plimbam ca tine.
se rasteste la mine un tanar dezbracat pana la jumatate, puternic bronzat si plin de un praf alb.

– Ma scuzati,
raspund si ma gandesc ca trebuie sa ma multumesc daca voi ajunge intreg la destinatie, despre o prezenta agreabila nici nu mai e cazul sa sper.

Undeva in dreapta mea, trei barbati incercau cu disperare sa scoata un motostivuitor blocat intr-un munte de paleti si am fost nevoit sa ma apropii poate prea mult de locul cu pricina pentru a evita un alt munte, de sticla sparta de data asta, ce se inalta in stanga mea si pe care un grup de femei incerca sa il modeleze cu lopetile. Diviziunea muncii, deh.

Dupa ce ocolesc un sir de autovehicule ruginite care pare a fi un service auto improvizat si incercand sa ma strecor printre piese si sa nu calc un domn in salopeta care isi facea treaba fara probleme sub una dintre masini, iau coltul unei hale darapanate. Inca cateva sute de metrii, cam la fel de dificili, o firma de curierat care face ordine in colete, alte stive de paleti, stive de cutii, stive de lazi cu sticle, stive si stive, si ajung.

Intalnirea a durat cam 15 minute si recunosc ca am pierdut clientul. Dole Fruits apreciaza ca lucrez prea scump si s-a dispensat de serviciile mele.

La iesire dau nas in nas cu o doamna, imbracata intr-un halat, destul de in varsta pentru a plimba o namila de Rotweiler spumant de vre-o 80 de kg. Cainele ma fixeaza si sunt nevoit sa ma aproprii de data asta de muntele de sticla sparta pentru a nu ma trezii atacat in partea dintre pantofi si cureaua altadata proaspat lustruita. Ma bucur ca am scapat.

Si cred ca avem multe zone industriale ca aceasta, in mijlocul orasului, focare de infectie in afara oricaror reguli de urbanism si in total dispret fata de bun simt si civilizatia cetatii. Chiar nu putem sa facem nimic?

Lucrurile pot fi altfel in Ireal.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Anunta-ma cand
guest
1 Comment
Vechi
Noi Voturi
Inline Feedbacks
View all comments
Essentials
13 Ani Acum

Oare această pierdere a prestanţei e din cauză că această firmă a intrat în zona crepusculară a României, sau are legătură cu acel raport despre Dole (trimiterea din articol).

1
0
Would love your thoughts, please comment.x

Revista Ta de Educatie in Imobiliare si Constructii


Autor

Florin Dumitrescu Linked In

Eu sunt Florin Dumitrescu si cred ca am o mare doza de naivitate si idealism. Idealism si naivitate. Desi pare o prezentare tinuta la Asociatia Idealistilor Anonimi, de fapt nu e decat o justificare, poate neverosimila a crearii acestei reviste. Da. Am creat aceasta revista in speranta naiva de a indrepta lucrurile (care trebuie sa recunoastem, nu merg foarte bine) in afacerile imobiliare.

Cere sfatul nostru

    Autor