Duplicatul dupa titlul de proprietate se obtine in baza unei cereri care se depun la primăria în raza căreia se află imobilul menţionat în titlu. Cererea va fi însoţită de următoarele acte: anunţul din Monitorul Oficial al României privind declararea pierderii titlului de proprietate, certificatul fiscal recent privind imobilul, copiile actelor de identitate ale titularilor, declaraţia notarială pe proprie răspundere a titularului menţionat în titlu de proprietate în care să se arate ca nu a înstrăinat sub nici o formă imobilul şi că nu au fost şi nu sunt litigii pe rolul instanţei de judecată care să aibă ca obiect imobilul menţionat în titlul de proprietate, precum şi orice alte acte pe care primăria le consideră necesare.
20.09.2009 Florin Dumitrescu
Daca titlul de proprietate exista insa acesta a fost deteriorat (plastifiat) si nu se mai poate legaliza, cum se poate obtine un duplicat?
Vreau o copie legalizată din arhiva sa nu mai astept sa l dau in monitoru
VREAU O COPIE
Bună ziua aloat foc casa și vrem sa facem un alt act de proprietate
Deteriorarea iremediabila a titlului este echivalenta cu distrugerea sa. Procedura este similara cu cea descrisa mai sus cu precizarea ca anuntul in Monitorul Oficial este pt. distrugerea nu pt. pierderea titlului.
daca unul din proprietari da pierdut contractul de proprietate si cere un altul fara sa spuna ca mai exista si un alt proprietar la acel imobil, noul act de proprietate emis va contine doar unul din cei 2 proprietari sau ambii???multumesc!!!!!
@diana emiterea unui nou titlu de proprietate se face in urma unei proceduri complexe in care se verifica cine sunt proprietarii reali ai imobilului si nu in baza „declaratiei” unuia dintre coproprietari. Daca noul titlu nu este identic cu cel „dat” pierdut insemna ca este un fals si puteti ca actionati in justitie persoana respectiva, atat pentru anularea acelui titlu cat si pentru angajarea raspunderii penale pentru fals si uz de fals.
Mama mea a pierdut titlul de proprietate al garsonierei de ceva ani si orice act privitor la cumpararea garsonierei de catre ea. Are un contract de intretinere si ingrijire incheiat la notar intre ea si fiica mea care cred ca nu are valoare fara Titlul de proprietate al mamei mele. Vreau sa stiu exact ce trebuie sa fac eu ca fiica a ei pot sa fac cererea de duplicat al actului la primaria Ploiesti si ce acte sigur imi mai trebuie. Va multumesc. Pot primi un raspuns de la cineva competent. Astept raspuns pe e-mailul meu. 19 aprilie 2011 ora 10 si 31 minute.
@Stanciu Mihaela Georgeta Contractul de intretinere este in principiu un titlu de proprietate si este suficient prin sine insesi daca indeplineste conditiile de forma si fond cerute de lege.Un extras de carte funciara este de asemenea suficient pentru a dovedi proprietatea, daca imobilul este intabulat. Situatiile pot varia iar informatiile furnizate de dvs. sunt insuficiente. Comunicati-mi va rog ce fel de titlu detinea mama dvs.: contract de vanzare-cumparare autentic, contract incheiat cu statul roman, etc. 19 aprilie ora 18 si 40 minute.
Va multumesc mult d-nule Florin Dumitrescu pentru raspunsul dat. Ce pot sa va spun eu este ca mama mea Olaru Ileana a incheiat contract cu statul pentru construirea garsonierei in care sta. A dat un avans (tot prin imprumut cu rata lunara), ratele casei incepind cind s-a mutat in garsoniera. De ce imi trebuie acest Titlu de proprietate ? La Oringe pentru a lua un telefon mobil cu abonament pentru mama, sa pot comunica mereu cu ea, mi-au spus ca trebuie neaparat, contrat de vinzare-cumparare, contract de inchiriere sau in cazul ei titlu de proprietate, buletin, cupon de pensie. Ce ma pute-ti sfatui sa fac? Va multumesc pentru raspuns. 20 aprilie 2011.
@Stanciu Mihaela georgeta Incercati sa obtineti duplicatul dupa contract de la Intreprinderea de Stat pentru Fond Locativ din localitatea in care locuiti. Ei ar trebui sa pastreze o arhiva cu aceste titluri de proprietate.
Buna ziua,
va rog frumos sa ma ajutati in urmatoarea situatie: in 2004 s-a intocmit un antecontract de vanzare cumparare autentificat la notar, pe un teren extravilan, inscris in Registrul Agricol, conform adeverintei eliberata de Primarie si asupra caruia (terenului) urma sa se reconstituie dreptul de proprietate in baza legilor fondului funciar. Acum dupa 7 ani, firma la care s-a vandut terenul a intrat in insolventa si executorul solicita inscrierea in CF a dreptului de proprietate asupra terenului dobandit prin antectr de vanzare cumparare si obliga vanzatorul sa depuna titlul de proprietate, schita si adeverinta fiscala. Problema e ca vanzatorul nu are Titlul de proprietate si a vorbit la Primarie pt a-l primi, dar i s-a comunicat ca e o procedura ft complicata si a primit doar o adeverinta care atesta existenta terenului in Reg Agr. Va rog frumos sa-mi spuneti cum putem obtine in acest caz titul de proprietate. Mentionez ca vanzatorul actual a incheiat un contract de vanzare cumparare de mana intre el si vanzatorul initial.
va multumesc,
@MARTIN TEODOR In opinia mea exista doua variante pentru rezolvarea acestei probleme:
1. Obtinerea titlului de proprietate de la primaria competenta, fie printr-o procedura administrativa staruitoare, fie prin intentarea unei actiuni in justitie prin care sa obligati primaria a elibera acest titlu.
2. Firma aflata in faliment, prin lichidatorul sau, va intenta o actiune in justitie impotriva dvs. si va solicita instantei de judecata emiterea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de titlu de proprietate. Dvs. puteti sustine acest demers.
Buna ziua, am o problema, bunicul meu a pierdut actul de proprietate, iar bunica mea a decedat anul trecut. Cum poate mama mea sa obtina un duplicat al actului. Mentionez ca bunicul este imobilizat la pat si nu prea intelege anumite lucruri iar mama nu are procura notariala.
va multumesc
@petronela Daca locuiti in Transilvania istorica sau in Bucovina nu aveti nevoie de acest duplicat. Un extras de carte funciara este proba, aproape absoluta, a proprietatii detinuta de bunicii dvs.
Daca locuiti in schimb in teritoriile de dincolo de Carpati, un astfel de document poate fi util. Daca este vorba de un teren extravilan puteti obtine un duplicat de la Prefectura (Comisia Judeteana de Fond Funciar) iar daca este vorba de un teren intravilan sau un apartament incercati la Arhivele Nationale, filiala locala.
Succes
sunt proprietar pe un apartament si mi-am pierdut actul de proprietate.CE POT SA FAC VA ROG AJUTATUI-MA !!!
va multumesc
@alena va rog trimiteti-ne mai multe informatii: ce fel de act de proprietate era: autentic, tip Intreprindere de Stat Fond Locativ, etc…
Parinti mei au cumparat o bucata de teren pe care au construit o casa in anul 1960. Parinti au decedat si nu au avut titlu de proprietate si nici inscris in CF, contractul de vanzare cumparare a terenului a fost facut de mana care s-a pierdut.
As dori sa stiu cum am putea obtine titlu de proprietate noi mostenitorii?
@Pop_Iosif in opinia mea cel mai potrivit ar fi sa inaintati o actiune in instanta impotriva vechilor proprietari, aceia de la care parintii dvs. au dobandit terenul, sau impotriva mostenitorilor lor, si sa cereti instantei de judecata pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act autentic. Urmeaza apoi autorizatia de constructie si/sau solicitarea unei adeverinte de existenta a constructiei de la primaria de localitate. Cu acestea toate veti realiza intabularea imobilului… Aveti cale lunga, va recomand sa apelati la un avocat, si va doresc succes.
Buna ziua,
Am o mare nelamurire, vecinul meu persoana fizica, m-a chemat in judecata pentru granituire teren cu care ma invecinez. Problema insa este ca terenul vecinului nu este pe numele lui, ci pe numele unei firme. Este corect asa, se poate?
Va multumesc, Mikaela
@mikaela Daca ceea ce spuneti dvs. se confirma, atunci va puteti opune foarte simplu actiunii in granituire sustinand (si dovedind) in fata instantei de judecata faptul ca, petentul nu are calitate procesuala activa, nefiind proprietarul imobilului si nedovedind vre-un interes in actiune.
unchiul meu a pierdut titlu de propietate dar are copii dupa el ce tebuie sa fac ca sa obtin un original el find foarte in varsta si ne deplasabil, titlul fiind pe numele sotiei decedate
@alice_elena primul lucru care ar trebui facut este acela de a deschide succesiunea dupa sotia decedata si abia dupa aceea se poate obtine un duplicat dupa titlul de proprietate, dar pt a va explica ce este de facut, va rog sa imi spuneti ce fel de titlu de proprietate este vorba.
este un titlu de proprietate in baza legii nr 18/1991 a fondului funciar
succesiunea este facuta
alice_elena In primul rand, unchiul dvs. ar trebui sa faca o procura fiului sau unui alt mandatar in scopul gestionarii situatiei create prin pierderea titlului de proprietate. Notarul se va deplasa la domiciliul sau la cererea indreptatita a solicitantului.
Apoi, trebuie obtinuta o adeverinta de la primaria din localitatea in care se afla terenul din care sa reiasa faptul ca titlul a fost emis in data/poarta numarul/si priveste pe proprietarul X.
Etapa a treia implica obtinerea unei adeverinte similare de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara competent.
Petentul se va intoarce apoi la primaria mai sus mentionata unde va solicita afisarea unui anunt privind solicitarea unui duplicat dupa titlul de proprietate pierdut. Primaria este obligata sa afiseze cererea si sa astepte trecerea unui termen de opozitie de 30 de zile, apoi sa elibereze adeverinta.
Ulterior, dosarul continand adeverintele de la primarie si OCPI se depune la prefectura ce va elibera un duplicat dupa titlul de proprietate pierdut.
Dupa cum observati, este o procedura complicata si de durata si va recomand angajarea unui specialist/consultant.
Va doresc succes.
Buna ziua,
as avea si eu o intrebare, bunica mea a decedat in 2000, titlul de proprietate, aspra casei (cu teren aferent) si un teren extravilan, a ramas la unchiul meu, care a decedat in august anul trecut, actul nu l-am putut gasi dupa decesul acestuia,drept pentru care, pentru a deschide succesiunea in justitie, intre mama mea si verii mei, ne trebuie un duplicat dupa actul de proprietate. De unde putem obtine acest duplicat si in baza caror acte?
Va multumesc.
Mariana_C Pentru a obtine duplicat dupa titlul de proprietate privind terenul extravilan, va rog urmariti raspunsul dat d-nei alice_elena mai sus.
Pentru constructie, lucrurile sunt diferite, dupa cum aceasta este situata in zona de carte funciara sau in cea a registrelor de inscriptiuni si transcriptiuni. Daca constructia este situata in zonele in care exista carti funciare, veti obtine acest duplicat de la serviciul de carte funciara competent iar daca este vorba de zona registrelor, atunci acest duplicat se obtine de la judecatoria competenta.
va multumesc foarte mult
Buna ziua. Am si eu o problema referitor la actele de proprietate ale unui imobil sutuat in Otopeni.Tatal meu a facut o casa pe numele meu, (si terenul pe care se afla casa este tot pe numele meu). Acum ca divorteaza de mama si si-a gasit o alta femeie, doreste sa-mi ia ori jumatate de casa ori sa i-o trec pe numele lui sa se insoare cu acea femeie si ea sa aiba o stabilitate. (ei ii este frica sa nu o dau eu afara din casa). Tatal meu mi-a luat actele de proprietate si m-a amenintat ca ma da in judecata pt ca eu nu aveam cum sa am bani pt acea casa. Ce ma sfatuiti sa fac? Pot sa ma duc sa iau un duplicat si sa le declar nule pe cele vechi? Poate sa ma dea in judecata pe acest motiv? Eu i-am propus sa vindem si sa-i iau un apartament pentru ca nu pot sa locuiesc acolo cu el si acea femeie, dar nu vrea (pt ca femeia vrea vila nu apartament). Va rog din suflet sa-mi dati un raspuns pt ca sincer nu as vrea sa-l acuz de furt de acte.(imi este de asemenea frica sa nu faca ceva cu ele,sa nu falsifice vreo semnatura ceva).
va multumesc anticipat.
@ANA_MARIA Lucrurile sunt mai simple decat ati crede. Daca imobilul (casa si teren, dupa cum precizati) se afla in proprietatea dvs. atunci nimeni nu va poate stirbii drepturile care se nasc din aceasta. Tatal dvs. nu poate dovedi faptul ca nu aveati bani la momentul dobandirii imobilului (procedural vorbind nu se poate dovedi un lucru negativ decat proband lucrul pozitiv contrariu), dar acest lucru nu este relevant pana la urma in conditiile in care imobilul este edificat si nu donat. Tatal dvs. va putea bineinteles sa porneasca actiune in instanta dar, in opinia mea, sansele sa castige aceasta actiune sunt minime.
Privind actele de proprietate, parerea mea este ca ar fi potrivit sa solicitati un duplicat, eventual la notarul la care au fost incheiate. Posibilitatea de a le falsifica sau de a le folosi in mod fraudulos este foarte mica, o astfel de actiune fiind sanctionata penal.
Va doresc succes.
Va multumesc mult de tot. Chiar m-ati linistit. O seara placuta.
Buna ziua! Bunicul meu a decedat si nu gasim titlul de proprietate in original, dar avem o copie (data de cei de la primarie). Cei de la primarie ne spun ca nu a fost eliberat, ca e le transcris..ne plimba de coolo colo… Ne-au sugerat sa il dam pierdut in monitorul oficial. Ne trebuie originalul pentru succesiune. Cum putem sa facem rost de el sau de un duplicat, in caul in care nimeni nu stie daca a fost sau nu vreodata eliberat?
@silvia_cristina Veti putea declara titlul pierdut doar daca detineti nr. de inregistrare si data eliberarii. Un duplicat se poate obtine urmand procedura descrisa la pct.23
Va multumesc pentru raspuns!
Buna ziua, daca actele de pe un teren care este in Australia au fost pierdute cum se procedeaza? terenul a fost al strabunicului meu iar atat el cat si bunicul meu sunt morti. actele au fost facute pe numele strabunicului.
va rog am nevoie sa stiu de unde pot incepe cu demersurile. va multumesc
tin sa precizez ca actul nu cred ca a fost declarat pierdut!!
@multescuana Nu stiu raspunsul la intrebarea dvs. Postez intrebarea pe blog in speranta ca va raspunde cineva. Succes
Sunt din judetul Timis comuna Birda si am pierdut duplicatul de la Titlul de ptoprietate pe terenul arabil. Ce trebuie sa fac?
@Beleuta Va rog cititi raspunsurile anterioare.
Buna ziua!
As avea si eu o intrebare in legatura cu schimbarea actului de poroprietate, va explic situatia:
mama mea a decedat in urma cu 3 ani si eu sunt plecata in strainatate, din diverse motive nu am putut sa rezolv actele casei si pamantului, mentionez ca sunt singura mostenitoare.Problema este urmatoarea: eu am lasat sa locuiasca in casa o fata descapacitata mintal, as vrea sa stiu daca ea poate sa schimbe actele casei si sa le treaca pe numele ei, pt ca, din ziua in care mama mea a decedat, sa pierdut si actul de proprietate. Mentionez ca aceasta fata sa apucat sa faca constructii pe pamantul meu fara aprobarea mea….si as mai vrea sa stiu ce acte sunt necesare pentru a obtine un duplicat al titlului de porprietate si ce acte sunt necesare pentru a schimba totul pe numele meu?
Va multumesc anticipat!
@marinoiu_vera Este imposibil ca cineva sa faca, legal, acte privind transferul de proprietate privind bunurile pe care le mosteniti.
Va recomand sa cereti un extras de carte funciara (se obtine de la Serviciul de Carte Funciara local) si apoi sa discutati problema dvs. cu un notar.
Acesta este in masura sa va constituie un dosar de succesiune privind acel imobil.
Apreciez ajutorul pe care-l oferiti oricarui solicitant intr-un mod concis si profesioniat si profit de bunavointa D.stra. pt. care va multumesc anticipat, ca sa ma sfatuiti, sa-mi recomandati un consultant – probabil avocat,notar – asa cum ati sugerat mai sus – pt ca – doresc sa obtin un duplicat dupa titlul de proprietate asupra unui teren extravilan – eliberat in alt judet (locuiesc in Bucuresti)- inteleg ca procedura e complicata si astfel as rezolva mai eficient si mai usor.
@anaste Va multumesc de aprecieri. Intradevar, cred ca aveti nevoie de ajutorul unui profesionist. Un avocat ar fi mai potrivit si mai ieftin decat un notar, in aceasta etapa. Procedura este cea explicata in raspunsul anterior formulat d-nei alice_elena. Daca imi precizati (cu aproximatie macar) zona in care se afla terenul extravilan va pot face recomandari mai precise privind avocatul potrivit.
BUNA ZIUA. Va rog sa ma ajutati… am un unchi nu mai are frati, i-a murit mama, actele sunt pe numele mamai sale… el mai avand rude, doreste sa-mi incredinteze mie imobilul…actele stau de multa vreme la un var al sau…cum ar trebui sa procedam? VA MULTUMESC !
MA SCUZATI AM UITAT SA SPECIFIC CEVA… ACEL VAR ESTE DE REA CREDINTA NU ACCEPTA SUB NICI O FARMA SA-I INAPOIEZE ACTELE… VA MULTUMESC!
Buna ziua. Bunicii mei au 3 case impreuna, una a dat-o spre mostenire fiicei lor, iar celelalte doua nu le’a dat nimanui. Dar este o mare problema. ei nu se inteleg, fiecare vrea sa faca de capul lui, imi este greu sai aduc pe amandoi in acelasi loc pentru a incheia un act de vanzare cumparare a casei… Bunicul meu este pe moarte si doreste sa imi lase mie una din case, cu acordul tatalui meu, dar bunica nu vrea asa ceva. Am impresia ca actul casei il ascunde bunica mea, la dat disparut, iar ea doreste sai lase casa unde locuiesc acum unui fiu de’al ei, nu tatalui meu, deoarece vrea sa ma dea afara. repet, bunicul meu este de acord sami lase casa si tatal meu lafel, fiind un posibil mostenitor (in acte sunt doar bunicii proprietari, nu a lasat niciun mostenitor). Cum fac sa imi lase casa bunicul, daca nu am actul casei si mai ales, fara voia bunicii? Si asta cat mai repede, deoarece daca moare bunicul, situatia e clara… Va multumesc, si astept raspunsul.
@TRIFU_MIRELA Va rog sa precizati despre ce fel de acte este vorba: contracte de vanzare-cumparare, titlu de proprietate, extras de carte funciara, etc.? Despre ce fel de imobil este vorba: constructie, teren intravilan, etc.?
@cristina Bunicul dvs. poate face un testament privind averea sa si asta fara acordul sotiei sale. Testamentul poate fi autentic (semnat in fata notarului) sau olograf (scris si semnat de bunicul dvs.).
Este vorba de casa construita de ei amandoi, titlu de proprietate deci, si constructie.
Buna ziua.
Suntem mostenitori ai unor terenuri agricole intr-un sat din jud. Cluj.
Titlurile de proprietate / 2 / au fost gresite / numele mostenitorlor nu au fost scrise corect /.
Prin hotarare judecatoreasca definitiva „s-a constatat nulitatea absoluta partiala” a celor doua titluri , dispunandu-se eliberarea a noi titluri de proprietate”.
In vederea acestui demers, la Primaria comunei ni se cer si exemplarele originale ale celor doua titluri anulate, pe care le-am ratacit.
Ce se poate face ?
@Liana Declarati titlurile de proprietate pierdute si publicati anuntul in Monitorul Oficial. In principiu, copia dupa Monitorul Oficial care contine anuntul va inlocui Titlul de proprietate pierdut.
Buna ziua ! Am si o intrebare: in anul 1991 prin legea 18 i sa dat lui tatal meu titlu de proprietate pe 1 ha agricol, in 2002 el a decedat, acum noi mostenitorii vrem sa facem succesiune la casa, gradina si inca 2 ha mostenire de la bunici din partea tatei. Specific ca noi nu am stiut de 1 ha mentinut mai sus am aflat acum de el, si tot odata ca este la primar in asociatie, noi nu avem originalul ni sa dat o copie de la primarie unde rezulta ca tata este propritar, cand am vb cu primarul despre el nea spus ca originalul este la el ca i la vandut tata cand traia dar totodata nu este legal vandut. am facut reclamatie la politie sa ni-l restituie primarul titlu in original, nu am primit nici un raspuns, cu toate ca au trecut cele 30 de zile si ca sa aflu azi ca primarul vrea sal radieze ca i sa dat printr-o eroare acel titlul, intrebarea mea este poate sa-l radieze chiar daca noi avem suntem mostenitori pe acel pamant? vreau sa specific ca avem si impozit de platit la el si noi nici nu am beneficiat cu cereale sau bani dupa urma lui. astept raspuns,va multumesc