case vechi - Frauda Imobiliara

10.01.2016 Florin Dumitrescu

Arad versus Timisoara sau despre orasul ideal

Citesc in continuare din monumentala lucrare coordonata de Victor Neumann despre „Istoria Banatului”. Un capitol destinat „Arhitecturii oraselor libere regesti Timisoara si Arad”, conceput de profesorul Gabriel Szekely imi atrage atentia! Gasesc aici originea nasterii oraselor moderne Arad si Timisoara si recunosc forma lor de astazi, a centrului lor istoric, centru de interes economic, cultural si administrativ al acestora peste timp.

Spatiile urbane ale oraselor Timisoara si Arad, asa cum s-au conturat ele in secolul al XVIII-lea, sunt fundamental diferite. Timisoara a fost conceputa ca o cetate proiectata pe planseta, cu ziduri de aparare, strazi drepte si piete. Aradul a avut o dezvoltare spontana si aceasta pentru ca orasul si cetatea erau considerate ansambluri arhitectonice diferite. Din acest motiv, orasul Arad nu a beneficiat de un plan prestabilit al strazilor. Fenomenul este caracteristic noilor orase din Europa Centrala din epoca. Unele dintre acestea, asemenea Timisoarei, au fost partial sau in intregime proiectate de ingineri austrieci, in timp ce altele, precum Aradul, au pastrat structurile medievale.

Autoritatile optau pentru varianta oraselor prestabilite de cate ori acest lucru se putea sustine financiar. Unele orase, care nu au putut fi reconstruite pe plan prestabilit dupa 1700, au fost reconstruite mai tarziu. In timpul Mariei Theresia au existat proiecte de demolare si refacere a Aradului potrivit unui plan prestabilit. Reorganizarea era determinata de dezvoltarea spontana si haotica a orasului, de lipsa strazilor drepte si de aglomerarea spatiului din jurul cetatii care ar fi trebuit sa serveasca drept esplanada de aparare. Iosif al II-lea a renuntat la demolarea orasului si a decis mutarea cetatii pe malul opus al Muresului.

Planul de reconstruire a orasului interior din cetatea Timisoarei a fost adoptat in anul 1725. Solutia aleasa a insemnat demolarea integrala a vechi cetati, exceptand castelul Huniazilor si cateva biserici. Bleyer, primul arhitect care a scris o monografie o orasului Timisoara, afirma ca modelul fortificatiei a fost cetatea Neufbrisach, proiectata de Vauban. Orasele cetati fortificate, asemanatoare celor de tip Vauban, isi au originea in proiectele cetatilor ideale care au preocupat arhitectii inca din timpul Renasterii.

Timisoara, proiectul unei cetati ideale? Ce aroganta pentru austrieci! Au venti mi tarziu ai nostri si au „reglat” ei totul...

01.08.2015 Florin Dumitrescu

Unde (poate) duce incapatanarea

Orasul asta se incapataneaza sa reziste! Are cea mai romantica gara din Romania, atat cat a mai ramas din ea. Se spune ca jumatate din scenele de despartire ale cinematografiei romane au fost filmate aici, Felix si Otlia, Ultima noapte de dragoste… toti s-au “dus” de aici, dar orasul asta se incapataneaza sa nu se “duca”.

Baile Heculane, caci despre acest loc vorbesc, s-au nascut probabil accidental acum mai bine de doua milenii atunci cand vreo calauza geta le povesteste soldatilor romani despre izvoarele fierbinti de la poalele muntilor calcarosi. Si apoi, de la romani printre diversi migratori, turci si austrieci, la “perla turismului balnear” romanesc. Ma rog, nu romanii monarhiei sau ai statului comunist, ci capitalistii imperiului Austriei au edificat impunatoarele edificii care faceau odata faima acestei asezari. Noi, romanii le-am preluat, le-am “nationalizat” odata prin anii ’20 ai secolului trecut cand stabilimentul trece in proprietatea unor societati “anonime” detinute de protipendada politica a Romaniei interbelice, si le-am mai “nationalizat” odata in anii ’50 ai aceluiasi secol, transformand societatile “anonime” in intreprinderi “de stat”.

Firava industrie turistica romana din anii monarhiei a mai spoit pe ici pe colo cate un hotel, a mai construit cate o vila in bunul gust al stilului brancovenesc, dar atat. Comunistii au venit cu visul turismului de masa. Pe cat de mari erau restaurantele in care oamenii muncii serveau dejunul, pe atat de “standard” erau sutele de camere din hotelurile imense cu 10 nivele.Orasul nu s-a lasat “dus”, s-a transformat, s-a “adaptat” vremurilor.

Apoi a venit “revolutia” si visul turismului de masa s-a spulberat. Multe vise s-au spulberat in anii de dupa, anii de tranzitie. Marile hoteluri “standard”, si deja folosesc prea des ghilimele astea, marile hoteluri comuniste s-au “dus”, dar nu si orasul. Orasul asta se incapataneaza sa reziste. Mici pensiuni, hoteluri kitch-oase edificate de directorasii epocii comuniste, rasar ca ciupercile dupa ploaia ce pare ca le-a spalat pe toate. Orasul nu se lasa “dus”de tranzitie, se “adapteaza” vremurilor. Citeste continuarea Unde (poate) duce incapatanarea

30.04.2014 Florin Dumitrescu

Un caz particular...

Click-uind pe forumuri despre agricultura am gasit un articol poate lung, dar scris captivant, despre aventura achizitionarii de "pamant" pe aceste meleaguri. Vi-l recomand!

<< Nu voi incepe acest text cu o expunere de motive. Adica de ce eu, orasean de la etajul patru (ultimul nivel in blocul meu), cu ceva studii (trecute, prezente si poate si viitoare), vreo doi metri cubi de carte in apartament (si vreo 50.000 de volume virtuale pe calculator), in plina reconversie profesionala (de cand ma stiu, dar mai ales de vreo trei ani), vreau sa-mi iau pamant. Nu teren, Doamne fereste!, terenurile sunt foarte scumpe, 10-20 pana la 70 de euro metrul patrat. Plus ca sunt foarte mici, am vazut oferte cu terenuri de 500 mp pana la 2000 mp. Nu, eu vreau pamant, de George Cosbuc. Adica mult si ieftin. Daca se poate foarte mult si foarte ieftin. Macar un hectar, acolo. Sau doua-trei. Dar pot fi si cinci. Si-as da, cam asa, o mie de euro hectarul, maxim o mie juma.

Evident ca nu caut potcoave de la cai morti. Daca mergi la 25-35 km de oras, cam asta e pretul unui hectar de teren agricol la drum de piatra si curent. Mai incolo, in agricultura, terenul poate fi cumparat si cu 500 euro hectarul, numai ca ajungi acolo cu tractorul. N-am. Nici tractor, nici dorinta sa iau un pamant la care sa nu pot ajunge cu masina mea, un Focus II din 2006. In linii mari, cam asa suna planul: caut un teren bine aspectat de soare (o panta usoara sudica, sau sud-estica, sau la rigoare sud-vestica), negociez cu omul, mergem la notar, facem actele, si ma apuc de ceva gradinarit, ca plantatul pomilor de primavara asta s-a dus. Dar vine toamna, daca nu intra zilele in sac pana atunci.
Citeste continuarea Un caz particular...

09.06.2013 Florin Dumitrescu

Cautam simboluri

Citesc pe Adevarul Imobiliar despre un proiect al celor de la Wall-Street.ro privind cladirile emblema ale Bucurestiului. Mi se pare un proiect inteligent, trecand de latura promotionala a afacerii cred ca este nevoie ca, macar din cand in cand sa ne cautam simbolurile. Statele Unite , o natiune artificiala si superficiala fata de a noastra isi creaza in permanenta noi simboluri, noi ni le-am uitat.

“In Bucuresti, pe strada Plantelor, in zona protejata din centrul orasului, Sf. Stefan, se afla o cladire impresionant ornamentata, construita inainte de anul 1876. In ultimul secol si jumatate, a fost fie locuinta proprietarilor, fie casa mai multor familii dupa nationalizarea comunista, iar acum este biroul in care lucreaza angajatii casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu. Imobilul din str. Plantelor este amplasat intr-o zona protejata din centrul orasului caracterizata printr-un tesut traditional constituit aproximativ in anii 1870 in care cladirile erau locuinte burgheze tip vila. Imobilul se compune dintr-un teren in suprafata de 1063 de metri, si un ansamblu de cladiri: corp C1 – corpul principal consolidat si restaurat si o extindere moderna a acestuia, corpul C2, aflat pe limita posterioara de proprietate.”

Si daca tot vorbim de cladiri reprezentative care sunt sedii de avocati, am putea sa ne laudam si cu cea in care se afla sediul Dumitrescu & Asociatii, de pe Vasile Alecsandri nr.9. Imobilul in ciuda renovarilor pe care le asteapta de o buna bucata de vreme, are o curte spectaculoasa fiind construit in doua etape, parterul in primii ani ai ocupatiei austriece in Banat iar etajul, un secol mai tarziu.

24.03.2013 Florin Dumitrescu

Igy mar tetszik

Cred ca in zilele astea de pseudo-nationalism e bine sa fim putin „banateni”. Mai jos este un articol din ziarul Adevarul. Imobilul despre care se vorbeste era un loc foarte frecventat de artistii si sportivii vremii. Canotorii si handbalistii cluburilor de pe malul Begheiului trageau la beraria de la parter in timp ce echilibristul Strohschneider dansa pe sarma dintre cele doua corpuri ale cladirii. Ma abtin de la alte cometarii.

Unul din turnurile casei Csermak din cartierul Iosefin, construita la inceputul secolului al XX-lea, va fi refacut in urma unei solidaritati civice.

Mii de cladiri din patrimoniul istoric al Timisoarei sunt lasate de izbeliste. Proprietarii se plang ca nu au bani sa investeasca, primaria nu are nici ea, iar in acest timp, veritabilele bijuterii arhitecturale sunt lasate in paragina, cu tencuiala cazuta, cu ornamentele de odinioara distruse, ori ciuntite de diferite interventii de prost gust.

In urma cu 12 ani, municipalitatea a platit pentru restaurarea celor doua turnuri aflate pe casele Csermak, din cartierul Iosefin. Din pacate, banii au fost suficienti doar pentru un singur turn, celalalt fiind lasat prada trecerii timpului. Asa s-a ajuns ca turnul din dreapta sa devina un pericol. Putea sa se prabuseasca in orice clipa.

Un grup de arhitecti timisoreni s-au oferit sa actioneze. „Am decis sa reconstruim turnul de la zero, pe voluntariat, fara niciun castig material. Turnul va fi identic cu cel care este restaurat de cativa ani. Acelasi tinichigiu care a lucrat la turnul din stanga ne-a ajutat cu matritele. Vrem sa lasam turnul pentru asociatia de proprietari”, a declarat arhitectul Vlad Luca.

Citeste continuarea Igy mar tetszik

31.08.2012 Florin Dumitrescu

In Deutschland alles ist unter Kontrolle

"Apartamentele germane sunt smulse din mâinile celor care le vând. Pentru fiecare portofoliu scos la vânzare există cerere din plin", comentează pentru Bloomberg Andre Adami, analist la BulwienGesa AG, în Berlin.

Investiţiile străine pe piaţa rezidenţială din Germania au crescut puternic în acest an, fondurile de capital privat, companiile de asigurări şi fondurile de pensii fiind în căutarea unor active sigure, dar care să dea randamente mai bune decât, spre exemplu, obligaţiunile de stat germane, americane sau japoneze.

Aproximativ jumătate dintre achiziţiile de proprietăţi rezidenţiale efectuate în prima jumătate a acestui an în Germania au fost realizate de investitori străini.

Aceştia au plătit 3,3 miliarde euro pe astfel de proprietăţi în primul semestru, cea mai ridicată sumă din 2008 şi mai mult decât totalul investiţiilor străine pe piaţa rezidenţială germană efectuate anul trecut, de 2,4 miliarde euro, potrivit datelor casei de brokeraj imobiliar Jones Lang LaSalle, citate de Bloomberg.

"Rezidenţialul german este una dintre cele mai atractive clase de active la ora actuală în Europa", a declarat Roger Orf, şeful departamentului imobiliare la Apollo Global Management, fond de capital privat din New York care deţine 15% din acţiunile Deutsche Annington Immobilien AG, cel mai mare proprietar de locuinţe din Germania.

În acest an, oferta de pe piaţa rezidenţială germană totalizează aproape 100.000 de apartamente, scoase la vânzare de diverşi investitori, inclusiv firme de capital privat, pentru a-şi răscumpăra datoriile acumulate înainte de vârful pieţei atins în 2008.

Articol preluat din Die Wahrheit

01.07.2012 Florin Dumitrescu

Zeitgeist local

Sunt zilele promisiunilor din care multe vor ramane desarte inainte de a fi spuse. “Cadindatii” se plimba in costume sobre printre strazile pline de gropi si ne vorbesc despre potentialul turistic imens al orasului si, oprindu-se pe sub vreun stalp incarcat pana la refuz cu cabluri si fire neizolate, vor povesti despre infrastructura occidentala pe care vor sa o creeze.

Scena se repeta simptomatic la patru ani de mai bine de 20 nu gresesc, 70 de ani… se poate sa gresesc. Si in tot timpul asta gaurile din asfalt se largesc, cladirile de patrimoniu din centrul istoric se pravalesc in ruina, Timisoara geme. Din cand in cand un “cadindat” zbiara despre palatele tiganesti ridicate sub ochiul inchis al primariei pe Loga iar un altul taie pompos panglica unui imobil de birouri din sticla neagra aruncat intre doua cladiri de 200 de ani fiecare.

Lista oficiala a monumentelor istorice cuprinde la “Fortificatiile cetatii Timisoara” doar zidul de 2 pe 2 din Parcul Botanic in timp ce barurile cu figuri si cluburile de noapte ocupa in Bastionul Terezia amplasamente definite in hartii ca “muzeul muzicii” si “galerie-crama” sub celalalt ochi inchis al Consiliului Judetean.

Ori de cate ori trec pe trotuarele din Piata Unirii sunt nevoit sa ocolesc bucatile de tencuiala desprinsa de pe peretii scorojiti ai imobilelelor de pe care nu se vede, de multe ori, culoarea zugravelii. In tot timpul asta, 20 de ani sa spunem, serviciul patrimoniu al orasului “a repartizat” la greu si pe 2 lei, spatii comerciale de valoare unor investitori “strategici” nascuti prin Palestina sau scoliti prin URSS, compensand prin incasarea unor taxe de concesiune pentru terase ce distrugeau pavajul vechi si a unor taxe de parcare pentru locuri ce blocau circulatia orasului. Se numeste o buna administrare.

Citeste continuarea Zeitgeist local

01.06.2012 Florin Dumitrescu

Casa florarului, sfarsit sau un nou inceput?

Trunchiate, de ici, de colo… o poveste

Casa Muhle are o vechime de peste 200 de ani si a apartinut unui faimos florar Muhle. In urma cu mai bine de 10 ani, cladirea monument istoric, a intrat in posesia unui clan de romi, cel al familiei Stancu. Multa vreme vila a fost lasata in paragina, iar in oras se stia ca imobilul ar fi de vanzare pentru suma de 1 milion de euro.

Comitetul civic pentru patrimoniul urban al Timisoarei, alcatuit din componente ale societatii civile, considera ca ceea ce se intampla la clairea monument de pe strada Mihai Viteazul nr.3 este un atentat la istoria si memoria orasului si a regiunii Banat, la libertatea cetatenilor de a li se respecta traditia si identitatea, la insasi libertatea de a trai intr-un oras civilizat.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, Madalina Mezdrea, a declarat pentru www.tion.ro ca politistii s-au sesizat din oficiu si au cerut un control, vinerea trecuta, la casa Muhle, situata in centrul Timisoarei, pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3. Ea a precizat ca, in urma acestui control, politistii au inceput cercetari atat fata de proprietari, cat si fata de firma constructoare.

Citeste continuarea Casa florarului, sfarsit sau un nou inceput?

11.12.2011 Florin Dumitrescu

Razboiul lumilor

Paraseam conacul Tudos calcand pe lespezile de piatra si incercand sa nu ne impiedicam in statuile liliputane din gresia roasa de vreme. Usa masiva din stejar, sculptata cu motive populare maghiare scartaie in urma noastra. Un vant taios ne trezeste din amorteala mancarii si bauturii in care ne-am poticnit de prea multa vreme. Din dreapta, un caine latra printre zabrelele de fier forjat ale gardului, in timp ce cateva raze palide de lumina ce razbat de la fereastra casei hangiului lumineaza fantasmagoric bustenii ciopliti de mesteri populari, muzeul in aer liber cu care se mandreste atat de mult Geza Tudos.

Iesim in strada prin poarta masiva si, orbecaind la lumina lunii, ne indreptam spre locul in care vom innopta, in curtea vecina dar aflata la mai mult de doua sute de pasi, conacul Cimponeriu. Vantul ne trezeste de-a binelea in timp ce amfitrionul nostru ne povesteste despre fiarele salbatice ce ajung uneori in locurile pe unde ne preumblam acum la vremea prea putin potrivita pentru simtamintele noastre de oraseni comozi.

Ajungem la destinatie, in fata portii la fel de masive ca cea pe care tocmai am inchis-o in urma noastra. Doua siruri maiestuoase din arborele acela numit pe aici zada se deschid in fata noastra. Urcam in varf unde in spatele unei curti mari, innobilata de un nuc urias se infatiseaza locuinta masiva, cu doua caturi ale conacului in care urmeaza sa ne odihnim. Daca, in bezna ce ne inconjoara si in amorteala ce ne incearca, vom gasi cheia.

Citeste continuarea Razboiul lumilor

12.06.2010 Florin Dumitrescu

Trecuturi prezente si prezenturi trecute

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Teta Neni, Ieci pe care il chema de fapt Adolf, sarboaica cea nebuna, domnul Krimm, domnul Ram, parintii lui Tunde, unul ungur celalalt neamt si evreul cel bogat care spera sa plece in tarile calde dar nu il lasau securistii sunt vecinii cu care am copilarit. Si am copilarit frumos.

Strada era curata iar casele ingrijite. Daca neamtul de la nr.51 isi punea rulouri la casa era imediat imitat de toti, iar o incuietoare mai smechera pentru poarta inventata de Ieci era apoi montata la toate casele fara plata vreunui brevet de inventie decat poate o gura de slibovita sau rachie. Si toata lumea era fericita.

Revolutia… Nemtii au plecat in RFG, ungurii s-au mutat pe aiurea, sarboaica a vandut casa si s-a dus la bloc iar evreul a plecat pana la urma in tarile calde ale evreilor. Bunicii s-au dus impreuna cu ceilalti bunici de pe strada, iar strada a inceput sa fie populata de noile generatii ale clasei de mijloc sau de imbogatitii post-decembristi. Casele de caramida cu un singur nivel au fost inlocuite cu vile cochete cu tamplarie din aluminiu si faianta. Strada se transforma in profunzime.

Citeste continuarea Trecuturi prezente si prezenturi trecute

10.05.2009 Florin Dumitrescu

Ireal

ziua-cea-mai-verde Trebuia sa ajung in dimineata asta la un client nou, undeva pe Demetriade, pe langa Gara de Est. O iau pe jos fiind la 10 minute de casa mea, inarmat cu laptopul si telefonul mobil, hotarat fiind sa il castig. Si daca tot merg pe jos, decid sa ma abat cativa metri plimbandu-ma printr-o zona de case ce a scapat de sistematizarea lui Ceausescu si nu a fost foarte mult transformata in ultimii ani.

Nimeresc in cvartalul delimitat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor, zona pe care nu am batut-o de mult. Strazile bune, bine asfaltate si culmea, fara gropi. Copacii ornamentali de o parte si alta ascund razele soarelui de dimineata si improspateaza aerul. Multa verdeata, foarte multa verdeata. Casele, unele construite acum 50 de ani, inmarmurite parca din alta epoca, cu ferestre din lemn prelucrat manual si garduri de tabla ruginita, alte nou -noute, cu grija de a pastra si creste in continuare arborii din strada si curte, muscate rosii inflorite in ferestre, magnolii albe, albine... da, chiar si albine. Totul pare ireal, daca nu as fi copilarit in orasul acesta as spune ca cineva vrea sa imi joace o festa. Si parca timpul a stat in loc, parca in acel cvartal delimtat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor ma aflu inca in coplilaria mea. Nu aud zgomot de masini, nu simt miros de gratare, pasarile canta iar albinele... da, albinele zumzaie. Citeste continuarea Ireal